
Premieră naţională, vaccinare în Biserică
Eveniment unic în România.

Maraton de vaccinare în Biserica Neagră
Premieră absolută pentru România: un centru de vaccinare va funcţiona în incinta unui lăcaş de cult.

Centru de vaccinare la Biserica Neagră
Premieră absolută pentru România.

Alarmă în Marea Neagră
Flora şi fauna din Marea Neagră sunt din nou în pericol.

Turcia vrea să extragă gaze din Marea Neagră cu ajutorul companiilor americane. Luni, preşedintele Erdogan se întâlneşte cu Joe Biden
Turcia a dezvăluit datele tehnice privind descoperirile sale de gaze din Marea Neagră firmelor energetice americane Chevron şi Exxon Mobil, înaintea unei posibile cooperări privind extragerea acestor zăcăminte de gaze, a declarat vineri pentru Reuters un oficial turc din apropiere acestor di.

Ce arsenal aduce NATO în Marea Neagră în timpul întâlnirii dintre Joe Biden şi Vladimir Putin
În intervalul în care preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni la Geneva cu omologul său rus, Vladimir Putin, NATO va avea în Marea Neagră un mic arsenal.

Rusia a început exerciţiile militare în Crimeea în timp ce un distrugător americanurmează să intre în Marea Neagră
Rusia a început vineri o nouă serie de exerciţii militare în Crimeea, la care forţele aeriene ale Flotei ruse din Marea Neagră şi un regiment de sisteme antiariene şi antirachetă dislocat în peninsula (anexată) în contextul în care un distrugător american urmează să intre în apele .

MIG-29 prăbuşit. Pilotul nu a fost găsit
Un avion de luptă al forţelor aeriene din Bulgaria s-a prăbuşit în Marea Neagră în timpul unui exerciţiu militar.

O dronă de mari dimensiuni a fost găsită plutind în Marea Neagră, la aproximativ 40 de mile marine de ţărm
O dronă de mari dimensiuni a fost găsită plutind în apele Mării Negre, la aproximativ 40 de mile marine de coastă, de către un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).

Căluţii de mare, mai mulţi ca niciodată
Imagini spectaculoase în Marea Neagră! Un scafandru a surprins în adancuri mai mulţi căluţi de mare, în zonaPortului Constanţa.

India are peste 8.500 de noi cazuri de infectare cu „ciuperca neagră” care, netratată, duce la moarte în 94% din cazuri
India a raportat aproximativ 8.

A fost găsit pescadorul dispărut în Marea Neagră
Pescadorul dispărut luni în Marea Neagră a fost găsit astăzi, pe fundul apei, la 9 km în larg faţă de grindul Chituc.