
Exerciţii în ape tulburi
Şapte nave militare româneşti, americane, turceşti şi din ucrainene s-au antrenat în Marea Neagră în largul ţărmului românesc.

NATO a aflat punctele sensibile ale României
Mai mulţi comandanţi de rang înalt, ai forţelor armate NATO, s-au întâlnit în România.

La cota zero. Relaţia dintre NATO şi Rusia după expulzarea diplomaţilor ruşi şi retragerea misiunii Federaţiei Ruse
Relaţiile dintre NATO şi Federaţia Rusă au ajuns la un minim istoric după anunţul făcut de Jens Stoltenberg, prin care NATO va expulza opt diplomaţi ruşi consideraţi „ofiţeri de informaţii nedeclaraţi” printre membrii delegaţiei ţării la alianţa militară, iar, de partea cealal.

Şeful Pentagonului va vizita România săptămâna viitoare
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, va vizita Georgia, Ucraina şi România săptămâna viitoare, înainte de a participa la reuniunea miniştrilor apărării din NATO, la Bruxellesul.

Continuă tensiunile la Marea Neagră dintre NATO şi Rusia
Nave ale grupării SNMCMG2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group 2) a NATO au intrat în Marea Neagră pentru a supraveghea mai bine mişcările de trupe ale unei Rusii tot mai agresive în zonă.

Avioane militare ruseşti interceptate de aeronave NATO, în apropierea spaţiului aerian al României
Avioane militare canadiene detaşate în România au interceptat, alături de colegii români, două aeronave militare ruse, deasupra Mării Negre, într-un incident produs joi, anunţă vineri Alianţa Nord-Atlantică.

Rusia îşi arată muşchii la graniţele UE. Moscova şi Minskul vor simula un conflict militar cu NATO în timpul exerciţiului „Zapad-2021”
Armata rusă va efectua, marţi, exerciţii militare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, a informat sâmbătă Ministerul Apărării rus.

Talibanii au organizat o înmormântare pentru forţele SUA şi NATO, după retragerea din Afganistan
Fotografii apărute marţi arată o mulţime de talibani şi susţinători ai acestora organizând o „înmormântare” pentru forţele americane şi NATO după ce acestea s-au retras din Afganistan.

Mircea Geană: Ucraina mai are nevoie de reforme pentru a adera la NATO
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut apel la Ucraina să facă progrese cu reformele interne necesare pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, a relatat joi agenţia de presă Interfax-Ucraina, preluată vineri de Xinhua.

NATO îşi păstrează personalul civil în Afganistan: Sprijinim guvernul şi forţele de securitate „pe cât posibil”
Ţările NATO vor continua să sprijine guvernul de la Kabul şi forţele de securitate afgane „pe cât posibil” şi îşi vor menţine în continuare personalul civil din ambasade în Afganistan, în ciuda amplei ofensive declanşate de către talibani care controlează în acest moment mare p.

NATO şi-a încheiat oficial misiunea în Afganistan. Ţara cade în mâinile talibanilor
NATO şi-a încheiat misiunea militară în Afganistan după aproape două decenii, susţin mai multe surse diplomatice şi militare.

Alertă de securitate la o bază NATO. Premierul Spaniei şi preşedintele Lituaniei, evacuaţi
Premierul spaniol Pedro Sánchez şi preşedintele Lituaniei Gitanas Nausėda au fost scoşi de urgenţă din conferinţa de presă care avea loc joi la o bază NATO din cauza unei alerte de securitate.