Preşedintele Senatului a cerut verificarea modelului de mască purtat de Diana Şoşoacă: „Regula este pentru toată lumea”
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a cerut verificarea măştii de protecţie purtată de Diana Şoşoacă, după ce autorităţile sanitare au stabilit că adeverinţa pe care o prezentase pentru nepurtarea măştii este neconformă
Arafat: Trebuie motive medicale serioase să nu porţi masca, te întrebi dacă persoana respectivă mai poate să-şi exercite funcţiile
Cine nu poartă mască din motive medicale ar fi într-o situaţie atât de serioasă încât să nu poată îndeplini multe activităţi, a spus la Digi 24 şeful DSU, Raed Arafat
Mii de restaurante controlate şi mii de persoane amendate pentru nepurtarea măştii. Sancţiuni de 1,2 milioane de lei în 24 de ore
Autorităţile şi-au intensificat controalele pentru a verifica respectarea măsurilor din pandemie, odată cu aproprierea sărbătorilor, când există riscul de a avea aglomeraţii
Preşedintele chilian, amendat cu 3.500 de dolari, după ce a făcut un selfie fără mască
Preşedintele chilian Sebastian Pinera a fost amendat cu 3
A dat cu masca de birou
Un deputat al Alianţei pentru Unirea Românilor a făcut circ la ceremonia de înmânare a certificatelor de parlamentari desfăşurată la Prefectura Dolj
OMS spune că persoanele vaccinate trebuie să poarte în continuare mască şi să se distanţeze. Care este motivul
Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că persoanele vaccinate împotriva coronavirusului trebuie să poarte în continuare masca de protecţie şi să respecte regulile de distanţare fizică pentru că deşi ar putea fi imuni la dezvoltarea Covid-19, ei ar putea să răspândească, totuş
Vânătoare cu mască pe faţă
Ce legătură este între pandemia de Covid-19 şi vânătoare? La prima vedere, niciuna
Şoşoacă, viitoare senatoare AUR, şi-a scos masca în faţa lui Iohannis: ”Este un semnal”
Viitoarea senatoare a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), Diana Şoşoacă, a povestit, luni, în faţa jurnaliştilor, cum l-a sfidat pe preşedintele Klaus Iohannis în întâlnirea de la Palatul Cotroceni, unde au avut loc consultările politice
Târâţi pe jos de poliţişti
Trei persoane au fost târâte pe jos de poliţişti după ce oamenii legii i-au observat că nu purtau mască şi consumau băuturi alcoolice în zona Gara de Nord din Bucureşti
Încătuşată pentru că a refuzat să poarte mască
O femeie din Oradea a fost încătuşată pe stradă de poliţişti după ce a refuzat să poarte masca de protecţie
OMS recomandă purtarea măştilor de protecţie şi acasă, în mai multe situaţii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat un nou set de recomandări, între care şi purtarea măştilor de protecţie acasă, în înteriorul locuinţor, atunci când sunt primiţi vizitatori, când nu poate fi respectată distanţarea fizică sau atunci când încăperile nu sunt a