
Moarte pe străzile Ucrainei
În foarte multe oraşe din Ucraina bombardamentele continuă, iar sirenele sună de cel putin 3-4 ori pe zi.

Londra impune sancţiuni împotriva ''propagandiştilor şi media de stat'' ruse
Guvernul britanic a anunţat joi o nouă serie de 14 sancţiuni vizând "propagandişti şi media de stat" ruse, între care structurile care administrează RT şi Sputnik, pentru a contracara "minciunile" Kremlinului, ca reacţie la invazia Rusiei în Ucraina, potrivit AFP.

Regina Elisabeta, prima apariţie după 5 luni
Regina Elisabeta a II-a şi-a făcut apariţia în public după 5 luni de absenţă.

Marea Britanie deblochează o sumă suplimentară de 286 de milioane de lire pentru Afganistan
Marea Britanie a promis miercuri o sumă suplimentară de 286 de milioane de lire sterline (338,5 milioane de euro) pentru Afganistan, în ajunul unei conferinţe a donatorilor organizată împreună cu ONU la care obiectivul este de a strânge peste 4 miliarde de dolari, transmite AFP.

Militarii britanici se alătură românilor
Piloţii militari britanici li se alătură românilor în misiunile de interceptare a avioanelor de luptă ruseşti, care ne dautârcoale în zona Mării Negre.

Militarii britanici se alătură românilor
Piloţii militari britanici li se alătură românilor în misiunile de interceptare a avioanelor de luptă ruseşti, care ne dautârcoale în zona Mării Negre.

Bombă plutitoare descoperită în Marea Neagră
Forţele navale au intrat astăzi în alertă, după ce un pescador românesc a observat o mină marină în derivă în largul MăriiNegre.

Turcia a descoperit încă o mină în Marea Neagră, în apropiere de graniţa cu Bulgaria
Turcia a descoperit încă o mină navală în Marea Neagră, în largul localităţii Igneada, în apropiere de graniţa cu Bulgaria, a anunţat, luni, Ministerul turc al Apărării.

Rachetele britanice Starstreak vor fi livrate ucrainenilor pentru a doborî avioanele ruseşti
Rachetele Starstreak de fabricaţie britanică sunt gata să fie desfăşurate în Ucraina pentru a doborî iminent avioanele lui Putin, a anunţat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace.

O echipă de scafandri turci au recuperat din Marea Neagră un obiect „similar cu o mină”
O echipă de scafandri turci au recuperat din Marea Neagră, la nord de Istanbul, un obiect „similar cu o mină” a cărui prezenţă fusese semnalată de pescari din zonă, informează Reuters, citând Ministerul turc al Apărării.

Numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie, aproape de record
Numărul cazurilor de COVID-19 din Regatul Unit, unde au fost ridicate majoritatea restricţiilor, se apropie de un record în contextul unei relative indiferenţe, conform estimărilor publicate vineri, informează AFP.