Certificatul verde, obligatoriu în Italia
De mâine, în Italia, intră în vigoare obligativitatea certificatului verde sanitar pentru toate categoriile de persoane.
 
              Cum au ajuns zeci de tone de peşte toxic şi stricat în farfuriile românilor. „Îl spălau cu oţet şi-l vindeau ca proaspăt”
Tone de peşte stricat, pescuit în ape poluate din Franţa, Italia şi Spania au ajuns pe mesele românilor.
 
              Incendiile continuă în Italia; o regiune de la Marea Adriatică cere declararea stării de urgenţă
Regiunea Molise, din sudul Italiei, a cerut declararea stării de urgenţă din cauza incendiilor forestiere devastatoare cu care se confruntă, informează DPA.
 
              Concedii făcute scrum
Sudul Europei se topeşte sub temperaturile necruţătoare din aceste zile.
 
              Incendiile din Italia fac victime printre turişti. Cel puţin cinci persoane au fost rănite iar un copil a ajuns la spital
Cel puţin cinci persoane au fost rănite în urma incendiilor violente de pădure care au devastat sudul Italiei în ultimele zile, în mijlocul celui mai dur val de căldură din această vară, relatează The Guardian.
 
              Speranţă pentru cei care au nevoie de transplant
România a încheiat un acord cu Italia prin care cinci pacienţi români, pe an, vor putea să fie transplantaţi pulmonar.
 
              Speranţă celor care au nevoie de transplant
România a încheiat un acord cu Italia prin care cinci pacienţi români, pe an, vor putea să fie transplantaţi pulmonar.
 
              Italienii dau buluc la vaccinare
Italienii au dat buluc la vaccinare! S-au speriat după ce premierul Mario Draghi a anunţat că din 6 august permisul de sănătate va fi obligatoriu pentru accesul în spaţii închise precum cluburi şi restaurante.
 
              Aeroporturi blocate de grevă, în Italia
Este grevă astăzi, pe aeroporturile din Italia.
 
              Mutatul în Calabria, ”premiat” cu 28.000 de euro
Aţi visat vreodată să vă deschideţi o mică afacere şi să vă aşezaţi definitiv într-un sat idilic din sudul Italiei, acolo unde este cald aproape tot timpul anului? Mai mult să fiţi şi plătiţi pentru asta? Ei bine.
 
              Permisul de sănătate devine obligatoriu în Italia începând din 6 august
Italia va introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii închise precum cluburile şi restaurantele, a anunţat joi seară guvernul condus de Mario Draghi.
 
              Autocar cu turişti, căzut de pe stânci
Grav accident de circulaţie în insula Capri.
 
			 
             
             
             
             
             
             
             
             
             
             
             
             
             
             
            