
Grecii critică autorităţile
În timp ce grecii îi laudă pe pompierii români pentru viteza, organizarea şi meticulozitatea cu care se ocupă de stingerea incendiilor, îi critică pe ai lor.

Incendiile de vegetaţie ameninţă România
Autorităţile de la noi sunt în aleră, în privinţa incendiilor forestiere.

Grecii protestează
În timp ce grecii îi laudă pe pompierii români pentru viteza, rganizarea şi meticulozitatea cu care se ocupă de stingerea incendiilor, îi critică pe ai lor.

Ce cadou a primit un pompier român care luptă cu incendiile din Grecia
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut publică luni, pe pagina de Facebook, o conversaţie dintre un pompier român şi unul grec, aflaţi în plină misiune de stingere a incendiilor care au devastat Grecia în ultimele zile.

Premierul prezintă scuze şi anunţă un ajutor de 500 milioane de euro
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a prezentat scuze publice luni pentru deficienţele răspunsului la incendiile devastatoare din ţară din ultima săptămână, informează Reuters.

Peste 80 de mii de evacuaţi din calea apelor, în China
Este cod roşu pentru umanitate! Acesta este avertismentul transmis astazi de Organizatia Naţiunilor Unite, legat de efectele schuimbărilor climatice.

Cuvinte de laudă pentru pompierii români
Parcă sunt extratereştri, veniţi din altă lume! Viteza, organizarea şi reflexele lor instinctive sunt uimitoare! Suntcuvintele frumoase pe care le-a scris presa elenă despre modul în care lucrează pompierii români, imediat după ce aceştia au început să-i ajute pe salvatorii greci.

A început misiunea pompierilor români în Grecia
Prima misiune a pompierilor români în Grecia a început în această dimineaţă.

Grecia, copleşită de incendii
Incendiile din Grecia fac primele victime.

Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena
Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena, din cauza fumului degajat de incendiile care au ajuns în suburbiile capitalei Greciei, relatează sâmbătă dpa.

CNSU a decis trimiterea de forţe în Macedonia de Nord pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure – O aeronavă Spartan va acţiona ”până la 5 zile”, iar o aeronavă C130 Hercules va asigura transportul materialelor
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, sâmbătă, trimiterea de forţe în Macedonia de Nord pentru a ajuta la stingerea incendiilor.

Grecia se luptă simultan cu 154 de incendii, armata a trimis tancuri specializate cu rezervoare de apă. Focul a făcut primele victime
Incendiile din Grecia par de nestăvilit.