Cel puţin patru morţi şi până la 60 de persoane date dispărute în urma unor inundaţii grave în Germania
Patru persoane au murit, iar alte peste 50 au fost date dispărute în urma unor inundaţii în vestul Germaniei, unde şase case au fost luate de apele unui râu, relatează AFP.
Al cincelea atac în trei săptămâni
Un bărbat de 65 de ani din Tulgheş, Harhita, a ajuns la spital cu răni grave la faţă şi brate după ce a fost atacat de un urs.
Doi bărbaţi cu arsuri grave, internaţi la spitalul Floreasca
Doi dintre cei 5 răniţi sunt aduşi la Spitalul Floreasca din Capitală.
Tratament revoluţionar pentru cancer
340 de mii de euro costă o injecţie care tratează forme grave de cancer de sânge! Tratamentul revoluţionar va ajunge curând şi în România, prima dată la Spitalul Fundeni.
Acuzaţii grave la adresa Ministerului Sănătăţii. Autorităţile ar refuza tratamentul indispensabil unor pacienţi cu boli grave
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenţia asupra unor grave încălcări ale drepturilor la viaţă şi sănătate, în cazul unor pacienţi cu boli grave, prin refuzul autorităţilor de a suplimenta lista medicamentelor compensate.
Provocare de pe Tik Tok încheiată dramatic
O fetiţă din Statele Unite se zbate între viaţă şi moarte în urma unui gest nesăbuit.
Brazilia respinge vaccinul rusesc Sputnik V şi spune că are „defecte grave“
Autoritatea de reglementare în domeniul sănătăţii din Brazilia, Anvisa, a respins solicitarea făcută de guvernatorii statelor braziliene pentru importul vaccinului rusesc Sputnik V.
Tirurile ATI, pericol pentru pacienţi
Tragedia de la Spitalul Victor Babeş s-ar putea repeta în orice moment.
Ciocnire între schiori pe pârtie: O femeie a suferit răni grave şi a fost preluată de elicopterul SMURD
O femeie s-a accidentat sâmbătă pe o pârtie din Masivul Şureanu, după ce s-a ciocnit de un alt schior, aceasta fiind transportată cu un elicopter la o clinică din Târgu Mureş având un traumatism cranio-cerebral şi unul facial, potrivit Agerpres.
Medicul Beatrice Mahler: Boala COVID-19 s-a schimbat. Unii pacienţi ajung să dezvolte forme brutal de violente
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta“ din Capitală, spune că simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum cadrele medicale se confruntă cu cazuri mult mai dificile.
Sub 5.000 de cazuri noi de COVID-19, dar un nou record de pacienţi în stare gravă
La nivel naţional, de la ultima raportare au fost înregistrate 4.