Engie solicită UE instrucţiuni clare privind plata gazelor ruseşti
Compania franceză de utilităţi Engie încă plăteşte în euro pentru gazele ruseşti, în conformitate cu contractele sale, şi speră că va primi curând de la Comisia Europeană instrucţiuni clare, deoarece unele firme se confruntă luna aceasta cu termenul limită pentru efectuarea plăţ.
Bulgaria şi Grecia vor să facă achiziţii comune de gaze
Bulgaria şi Grecia au fost de acord joi să exploreze modalităţi pentru livrări comune de gaze în sud-estul Europei şi să-şi reducă dependenţa de gazele ruseşti, în contextul războiului din Ucraina, a anunţat ministrul bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, transmite Reuters.
Europa traversează criza energiei
Europa preferă să raţionalizeze gazul decat să cedeze şantajului Moscovei.
Raţionalizarea gazului, ultima soluţie
Europa preferă să raţionalizeze gazul decat să cedeze şantajului Moscovei.
Gazprom a confirmat oficial că va livra gaze Republicii Moldova şi în luna mai
Gigantul energetic rus Gazprom a confirmat oficial că va livra gaze Republicii Moldova şi în luna mai, chiar dacă autorităţile de la Chişinău n-au reuşit să realizeze auditul independent asupra datoriilor istorice, despre care furnizorul rus spune că ar depăşi 700 de milioane de dolari.
Cum se pregătesc ţările UE pentru posibile întreruperi de gaze din Rusia
Guvernele europene se pregătesc pentru posibile întreruperi de gaze ruseşti după ce Gazprom a încetat miercuri furnizarea resursei pentru Bulgaria şi Polonia, transmite Reuters.
Rusia taie gazul
Bulgaria şi Polonia nu mai au, de azi, gaze din Rusia.
Preţul gazului a crescut cu 18% după anunţul Rusiei
Bulgaria şi Polonia nu mai au, de azi, gaze din Rusia.
Grecia va ajuta Bulgaria, după ce Gazprom a decis să oprească livrările de gaze naturale
Grecia va ajuta Bulgaria, după ce Gazprom a decis să oprească livrările de gaze naturale către Sofia, i-a spus miercuri premierul elen Kyriakos Mitsotakis omologului său bulgar Kiril Petkov, transmite Reuters.
Preţul gazelor naturale în Europa a crescut cu 24%
Preţul gazelor naturale în Europa a crescut brusc după ce Rusia a oprit livrările către Polonia şi Bulgaria, accentuând astfel şi mai mult tensiunile în regiune, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa securităţii energetice a continentului şi semnalează faptul că Moscova este dis.
Compania poloneză de gaze PGNiG confirmă că Gazprom a oprit livrările către Polonia
Compania poloneză de gaze PGNiG a confirmat că Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze naturale către Polonia şi a precizat că clienţii firmei încă primesc combustibil în conformitate cu necesităţile lor, transmite Reuters.
Gazprom sistează livrările de gaze către Polonia prin gazoductul Yamal (operator polonez)
Gigantul rus de gaze Gazprom va sista începând de miercuri livrările de gaze către Polonia, a indicat marţi seara cpmpania de gaze poloneză PGNiG într-un comunicat, citat de France Presse.