Noul fermier – Finanţare de 100.000 EURO pentru fermierii trecuţi de 40 de ani
După ce programul ”tânărul fermier” s-a bucurat de un real succes în exerciţiile financiare precedente, odată cu noua Politică Agricolă Comună (PAC), Uniunea Europeană îşi îndreaptă atenţia şi către fermierii de peste 40 de ani, cu programul ”noul fermier”.
România va avea un buget de investiţii pe care nu l-a avut niciodată în istorie
România va avea în următorii 4 ani un buget de investiţii, coroborat fonduri europene, PNRR şi fonduri publice, pe care nu l-a avut niciodată în istorie, a afirmat, vineri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Eliminarea taxelor de trecere la podurile de peste Dunăre va afecta grav starea drumurilor din România
Drumurile din România riscă să rămână nereparate dacă taxele de trecere la podurile de peste Dunăre vor fi eliminate, avertizează reprezentanţii Sindicatului Drumarilor "Elie Radu", într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
Termen limită URGENT pentru legumicultorii care au solicitat subvenţia APIA
Legumicultorii care au accesat programul de minimis pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate, derulat prin APIA, mai au timp să-şi valorifice marfa până în data de 2 decembrie şi să depună documentele care atestă valorificarea producţiei şi registrul de evidenţă a.
Finanţare AFIR: 15.000 EURO pentru micii fermieri – Ultima săptămână pentru depunerea cererilor
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte, până în 26 noiembrie 2021, cererile de finanţare pentru submăsura 6.
Termen prelungit la depunerea cererilor de finanţare pentru sprijinul de 250.000 EURO
Termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsurile 16.
Primăria Hunedoara a depus cele mai multe proiecte din ţară, în Programul 'Anghel Saligny'
Primăria Hunedoara a depus 76 de proiecte prin care doreşte să obţină finanţare în cadrul Programului "Anghel Saligny", fapt ce plasează municipalitatea în fruntea clasamentului unităţilor administrativ-teritoriale din România, ca număr de iniţiative edilitare întocmite.
Noua măsură ”Tânărul fermier” cu finanţare de 70.000 EURO/fermă
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lucrează în acest moment la elaborarea noului Plan Naţional Strategic 2023-2027, în care vor fi incluse şi măsurile de finanţare din fonduri europene pentru fermieri.
Burse şi sprijin profesional pentru 1.800 de doctoranzi şi cercetători post-doctorat
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) lansează apelul de finanţare destinat sprijinirii doctoranzilor şi cercetătorilor post-doctorat prin burse de studiu, precum şi consolidării colaborărilor între universităţi, institute de cercetare şi mediul privat, potrivit unui .
Sprijinul AFIR de 15.000 EURO/fermă – Câţi bani mai sunt disponibili
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte în această perioadă cereri de finanţare pe submăsura 6.
Marile bănci ale lumii au finanţat distrugerea pădurilor. Care este schema prin care acestea câştigă sume mari de bani din defrişări
Sectorul financiar mondial a investit peste 119 miliarde de dolari în companii implicate în defrişări masive de păduri.
Date AFIR de ultimă oră privind finanţarea de 15.000 euro/fermă! Sumele disponibile în acest moment
Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AFIR, din bugetul total de 87 milioane de euro, micii fermieri care vor să mai depună proiecte mai au la dispoziţie aproximativ 39 de milioane de euro.