Românii se împrumută sau amână cheltuielile pentru a trăi de la o lună la alta. 40% dintre familii nu şi-au plătit la timp facturile
Una din patru familii din România declară că nu se descurcă cu banii.
Datornicii, debranşaţi dacă nu plătesc
Ultimatum pentru românii cu facturi restante la energie.
Instituţii publice, păgubite de infractori
ŞAPTE milioane de euro - cu atât au păgubit sute de români mai multe instituţii publice din ţara noastră, dar şi din Spania.
Cum se fură românii unii pe alţii la facturile de energie electrică. Expert: Metodele sunt tot mai rafinate
Furturile din sistemul de distribuţie a energiei electrice sunt din ce în ce mai mari, iar pe primul loc este Oltenia.
Cîţu, despre drumurile care nu pot fi finanţate prin PNRR: Guvernul a alocat 7 miliarde de lei. Plătim la timp facturile, o premieră în ultimii 30 de ani
Toate investiţiile aflate în derulare vor merge mai departe, afirmă premierul Florin Cîţu, adăugând că Guvernul alocă şapte miliarde de lei pentru proiectele care vizează drumuri judeţene şi comunale care nu pot fi finanţate nici prin fonduri europene, nici prin PNRR sau alte surse.
Furnizorii de energie, vinovaţi pentru facturile foarte mari ale românilor. Ministrul Energiei: Au crezut că vom da înapoi
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că, românii plătesc un preţ mare la energie din cauza comportamentului speculativ al furnizorilor, care nu au cumpărat energie prin contracte pe termen lung, ci au preferat pieţele mai scumpe.
Cu cât vor creşte facturile la gaz şi la energie electrică de la 1 iulie. Un clujean ar putea plăti mult mai mult decât un bucureştean
Un bucureştean care consumă 125 de kW pe lună s-ar putea trezi de la 1 iulie cu o factură mai mare cu 15 lei la energie electrică, în timp ce la acelaşi consum, un clujean ar putea plăti cu 90 de lei mai mult, dacă nu au încheiat noi contracte cu furnizorul şi rămân la serviciul univer.
Rişti închisoarea dacă iei scrisorile sau facturile vecinilor
Cei care deschid scrisorile vecinilor riscă să se aleagă cu dosar penal şi chiar să facă închisoare.
Aproape jumătate dintre români nu şi-au plătit unele facturi anul trecut, cei mai mulţi pentru că au uitat
Mai mult de jumătate dintre români spun că facturile lor sunt mai mari decât veniturile.
Românii vor plăti facturile de energie electrică pe luna ianuarie tot la preţ de serviciu universal
Românii vor plăti aceleaşi preţuri mari şi în luna ianuarie pentru energia electrică, urmând ca factura să fie regularizată ulterior de furnizori.