Epidemiolog: Măştile de protecţie şi distanţarea fizică vor fi în continuare necesare timp de câţiva ani
Măştile de protecţie şi distanţarea fizică vor a fi necesare timp de încă nişte ani, până când majoritatea populaţiei globale va fi vaccinată, spune un epidemiolog britanic de top, citat de BBC.
Propunerea deputatului USR PLUS Radu Ciornei, medic: Fără mască din luna mai, dacă sunt peste 20 de grade Celsius şi se păstrează distanţarea socială
În România, numărul total al persoanelor imunizate integral nu a ajuns încă la 700.
Numărul cazurilor de gripă a scăzut cu 60%
Pandemia a redus drastic cazurile gripei sezoniere! Dacă anul acesta, în perioada 1-7 martie, am avut aproximativ 44 de mii de infecţii respiratorii, în aceeaşi perioadă a anului 2020 acestea erau peste 100 de mii, adică cu 60% mai multe, informează institutul Naţional de Sănătate Public.
Voiculescu spune că şi-ar lăsa copilul la şcoală dacă ar fi părinte, însă cu respectarea măsurilor sanitare
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că, în cazul în care ar fi părinte, şi-ar lăsa copilul să meargă la şcoală, însă "s-ar uita" la criteriile de distanţare socială şi la respectarea celorlalte măsuri impuse în contextul pandemiei cu noul coronavirus.
Cluburile din capitală, pline de tineri. În primul weekend cu măsuri mai relaxate s-au distrat fără măşti şi fără distanţare
Relaxare totală aseară în Capitală.
Pe patine, fără distanţare
În prima seară a anului oamenii au dorit să ia o gură de aer şi au ieşit la plimbare prin parcurile din Capitală
În plină pandemie, Parisul rămâne festiv
În ciuda pandemiei de coronavirus, parizienii nu ezită să iasă pe străzile capitalei franceze pentru a admira decoraţiunile şi luminile festive de Crăciun
Cum ne putem vizita bunicii de Crăciun. Recomandările lui Raed Arafat: „Este calea de mijloc”
Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a vorbit despre Sărbătorile din acest an, din România, unele complet atipice din cauza pandemiei de COVID-19
Vânătoare cu mască pe faţă
Ce legătură este între pandemia de Covid-19 şi vânătoare? La prima vedere, niciuna
Încă un pelerinaj în pandemie
Deşi Capitala este pe punctul de a fi închisă din cauza ratei mare de infectare din ultimele zile, astăzi a avut loc pelerinajul Sfântului Ierarh Spiridon