Cîmpeanu afirmă că Ministerul Educaţiei nu exclude nici revenirea la trimestre, nici extinderea duratei cursurilor
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, potrivit structurii anului şcolar 2021 - 2022, cursurile vor începe în acest an în data 13 septembrie, însă va lua în considerare orice soluţie va rezulta în urma consultărilor cu partenerii de dialog, fără a exclude nicio variantă so.
Asociaţii de elevi şi ONG-uri cer ca anul şcolar viitor să înceapă la 1 septembrie, mărirea numărului de zile ale unui an şcolar şi vacanţe mai scurte, ritmice şi periodice, considerând că vacanţele lungi afectează major copiii
Societatea civilă solicită liderilor politici o soluţie pentru garantarea unui număr minim de zile de şcoală într-un an calendaristic, respectiv măsuri concrete pentru ca România să nu mai aibă cel mai comprimat an şcolar din Uniunea Europeană, potrivit unui apel iniţiat de Societatea.
Zilele libere la suspendarea sau limitarea cursurilor şcolare, acordate şi în cazul familiilor monoparentale
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, modificarea Ordonanţei de Urgenţă 182/2020 referitoare la acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copii.
Ministul Educaţiei a anunţat noua structură a anului şcolar. Care elevi vor fi afectaţi, care este programul de desfăşurare a cursurilor dar şi perioada de vacanţe o aflaţi astăzi la PrimaTV, la Focus 15:00 şi Focus 18:00.
.
Peste 1.200 de români vor beneficia de burse Google pentru cursuri în domeniul IT
Google va acorda 1.
Şcolile rămân deschise până la carantinare
Şcolile rămân deschise momentan! A fost schimbată însă structura anului şcolar astfel încât elevii să fie mai puţiniexpuşi riscului infectării.
Hakeri la cursurile online
E scandal la liceul de arte din Cluj după ce mai mulţi elevi din clasa a şaptea care participau la o oră online au fost expuşi la scene de filme pentru adulţi.
Asociaţia Energia Inteligentă lansează cursuri online pentru informarea consumatorilor de energie electrică şi gaze naturale
Asociaţia Energia Inteligentă marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Consumatorilor prin lansarea cursurilor online "Cum obţinem un Preţ Corect la Energie Electrică" pe piaţa liberalizată.
Sorin Cîmpeanu: Sunt 2.326 de clase care funcţionează în sistem online dintr-un total de 136.000 de clase
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a afirmat că sunt 2.
Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă ideea de a merge la şcoală în scenariul roşu cei din clasele terminale
Consiliul Naţional al Elevilor a anunţat că dezaprobă ideea ca tinerii din clasele terminale să meargă la şcoală în condiţiile în care localitatea în care învaţă se află în scenariul roşu şi solicită ca aceştia şi părinţii să îşi exprime opţiunea cu privire la modalitate.
Ministrul Educaţiei: Vom insista ca elevii din clasele terminale să meargă la şcoală şi în scenariul roşu
Ministerul Educaţiei va propune ca elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a să meargă în mod fizic la cursuri şi în cazul în care şcoala intră în scenariul roşu, pentru că examenele naţionale vor fi cu prezenţă fizică, relatează Mediafax.
Elevii care au rămas în urmă cu materia în anul pandemiei vor începe orele remediale. Ce trebuie să ştie părinţii
Elevii care nu au avut acces la tehnologie pe durata şcolii online ori au rămas cu mediile neîncheiate vor începe orele remediale.