Bursa câştigă jumătate de procent. Volumele se prăbuşesc
Săptămâna de tranzacţionare se încheie la BVB cu o sesiune în care activitatea de tranzacţionare a fost foarte redusă şi numai 4 acţiuni au depăşit reperul unor tranzacţii de 1 milion de lei.
Rusia se va confrunta cu creşterea preţului la zahăr şi probleme de aprovizionare, deoarece traderii redirecţionează livările
Traderii de produse agricole au început să redirecţioneze livrările de zahăr destinate Rusiei, ceea ce va majora şi mai mult preţurile locale şi va creşte presiunile asupra Guvernului de la Moscova pentru a limita inflaţia produselor alimentare, informează Reuters.
Rate mai mari la credite
După avalanşa de scumpiri la utilităţi şi alimente, vom plăti mai mult şi la bănci.
Creştere spectaculoasă a popularităţii lui Putin după ofensiva în Ucraina, potrivit institutului independent Levada
Circa 83% dintre ruşi aprobă acţiunea preşedintelui Vladimir Putin, în creştere cu 12 puncte procentuale faţă de luna februarie, potrivit unui sondaj publicat joi de Institutul independent de sondare a opiniei publice Levada, declarat de autorităţile de la Moscova drept "agent străin", a.
Profitul trimestrial al BioNTech a crescut semnificativ în urma majorării cererii pentru vaccinul COVID-19
Compania farmaceutică germană BioNTech, care dezvoltă împreună cu producătorul american de medicamente Pfizer Inc vaccinul COVID-19, a anunţat rezultate trimestriale solide, după ce pandemia a stimulat cererea, transmite AP.
Preţul gigacaloriei va creşte
Preţul gigacaloriei va creşte din nou! Este anunţul făcut de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
România s-ar putea confrunta cu o sărăcie energetică acută
România ar putea intra, de anul viitor, într-o sărăcie energetică acută.
Specialist: Preţurile la energie vor creşte continuu
România ar putea intra, de anul viitor, într-o sărăcie energetică acută.
Preţul energiei pe bursă în februarie, de patru ori mai mare faţă de anul trecut
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 932 lei pe MWh în luna februarie 2022, valoare de patru ori mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 234 lei pe MWh, potrivit raportului lun.
Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu: O combinaţie între inflaţie şi încetinirea creşterii economice nu este exclusă
Măsurile de salvare economică din anii pandemiei "aduc acum şi nota de plată", iar "inflaţia actuală este unul din costurile economice ale măsurilor de luptă împotriva crizei-corona", susţine consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, într-o postare pe blogul personal.
Războiul de la graniţă creşte dobânzile
Războiul din Ucraina loveşte economia! Ultimele două săptămâni au dus deja la o explozie a dobânzilor.
Vladimir Putin promite creşterea pensiilor şi salariilor în Rusia. Cine sunt „trădătorii coloanei a cincea”
Rusia resimte măsurile economice luate la nivel mondial împotriva sa în ultimele trei săptămâni.