Mihai Craiu: Dozele de vaccin anti-COVID pentru copiii de la 5 la 11 ani sunt de trei ori mai mici decât cele pentru adolescenţi
Dozele de vaccin anti-COVID pentru copiii cu vârsta între 5 si 11 ani sunt de trei ori mai mici decât cele destinate adolescenţilor.
Dr. Mihai Craiu întrerupe proiectul lui de suflet, Spitalul Virtual pentru Copii: „În afară de ură şi frustrare…”
Dr.
Avertismentul medicului Mihai Craiu: „Ce este mai greu abia vine. Situaţia epidemiologică e într-o evoluţie continuă, chiar dacă nişte tulburaţi încă neagă”
Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului (INSMC), atrage atenţia, într-o postare pe Facebook publicată sâmbătă, că „situaţia epidemiologică este într-o evoluţie continuă, chiar dacă nişte tulburaţi încă neagă”.
Doctorul Mihai Craiu: Atâtea tentative de suicid câte am văzut de când a început pandemia la copiii mai mari n-am văzut în zeci de ani de meserie
Peste 400 de copii se află internaţi cu diagnostic de COVID-19 în spitalele din ţară, din care circa 20 se află în stare gravă la ATI, potrivit statisticilor oficiale.
Dr.Mihai Craiu: Nu mai avem unde să punem copiii cu SARS-CoV-2, suntem plini. Am ajuns în situaţia să ne gândim pe cine internăm primul
Spitalele de pediatrie din Bucureşti sunt pline de copii infectaţi cu noul coronavirus.
Raed Arafat s-a vaccinat
Campania de vaccinare împotriva infecţiei cu sars cov 2 se extinde în spitalele din ţară.