Cluburi închise de autorităţi
Tragedia de la Colectiv s-ar putea repeta oricând în multe alte cluburi din ţară.
Crede în bine. Împreună construim speranţa
Ştefan cel Mare este cunoscut şi pentru câte locaşuri de cult a ridicat în cei 47 de ani de domnie.
Bătaie cruntă între două adolescente
Şcene şocante au fost filmate la Constanţa.
Scumpirile i-ar putea ţine pe români în ţară
Industria turismului de pe Litoral prevede călătorii mai puţine şi mai scurte în 2023.
Crede în bine. 4 case în 5 zile
A fi voluntar înseamnă a dărui fără a cere sau a aştepta ceva în schimb.
Crede în bine. Împreună construim speranţa
O treime dintre români sunt în risc de sărăcie şi excluziune socială, iar aproape jumătate dintre noi trăim în locuinţe supraaglomerate.
Reportaj CBS la Mihail Kogalniceanu
Sunt cei mai buni dintre cei mai buni şi, aşa cum spun chiar ei, sunt unitatea americană cea mai apropiată de războiul din Ucraina.
Declaraţiile date noaptea nu se potrivesc cu cele de ziua
Incendiul care a mistuit o parte din Palatului Arhiepiscopiei din Constanţa scoate la iveală posibile încălcări ale legiiatunci când a fost construită bucata care a ars.
Şcoli imune la criza din energie
Şcolile din Constanţa s-au adaptat facturilor mari la utilităţi.
Urmărire ca în filme la Constanţa
Urmărire ca în filme pe străzile Constanţei după ce un şofer a forţat un filtru al Poliţiei Rutiere.
Femeia care a vrut să-şi ucidă fiică, la psihiatrie
Femeia care a vrut să-şi arunce copilul în faţa maşinii, la Constanţa, a rămas internată în Spitalul de Psihiatrie.
Cel mai mare ajutor umanitar pentru Ucraina
Cel mai mare ajutor umanitar din Franţa pentru Ucraina a ajuns în portul Constanţa.