Rachete ruse au lovit comandamentul forţelor aeriene ucrainene
Rachete ruse de croazieră au lovit vineri centrul de comandă al forţelor aeriene ucrainene de la Viniţa, în centrul Ucrainei, a anunţat comandamentul respectiv, citat de AFP.
China ar putea să „elimine” sateliţii de telecomunicaţii ai Australiei, avertizează un oficial australian
Noul şef al comandamentului spaţial al forţelor de apărare australiene, Cath Roberts, a spus că este „speriată” de activităţile Chinei şi Rusiei în spaţiu şi că o îngrijorează lipsa capacităţii Australiei de a combate aceste ameninţări, scrie The Guardian.
Australia lansează Comandamentul Spaţial de Apărare
Ministrul australian al apărării Peter Dutton a lansat o nouă divizie militară a Comandamentului Spaţial, văzută ca un pas spre înfiinţarea unei forţe spaţiale în stil american în ţară, relatează marţi DPA.
APC solicită transparenţă din partea ANPC cu privire la acţiunile de control specifice Comandamentului pentru Energie
Asociaţia Pro Consumatori (APC) solicită transparenţă din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la acţiunile de control specifice Comandamentului pentru Energie, se precizează într-o scrisoare deschisă transmisă marţi AGERPRES.
ANPC a aplicat amenzi în valoare de peste 1 milion de lei în prima săptămână a Comandamentului de Iarnă
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat operatorilor economici, în prima săptămână a Comandamentului de Iarnă 2021, un număr de 199 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis luni de instituţie.
Mesaj 'misterios' pe contul de Twitter al Comandamentului american pentru arme nucleare
Un mesaj aparent criptat - compus din semne de punctuaţie şi o succesiune de litere - postat pe contul de Twitter al Comandamentului strategic al armatei americane a semănat recent confuzie, neştiindu-se dacă este vorba de vreun cod nuclear, un atac cibernetic împotriva Pentagonului sau un co.
Cum a salvat un poliţist un bărbat care a anunţat pe Facebook că îşi aruncă în aer apartamentul şi se sinucide
Comandantul Poliţiei din Câmpulung Muscel a luat în serios un mesaj postat pe Facebook de un localnic prin care acesta spunea că are de gând să se sinucidă şi să arunce în aer apartamentul în care locuieşte.