Centre de vaccinare nedeschise
Toate centrele de vaccinare aflate în săli de sport din unităţile de învăţământ din Brăila nu funcţionează! Din cauza birocraţiei! Ministrul Educaţiei nu a transmis nici acum avizul de schimbare temporară a destinaţiei pentru aceste săli de sport.
Centrele de vaccinare nu mai au locuri
Centrele de vaccinare din toată ţara nu mai fac faţă deja numărului mare de persoane care doresc să se imunizeze.
Probleme în centrele de vaccinare din capitală
Etapa a doua a campaniei de vaccinare a început astăzi, însă nu toate centrele din Capitală au fost pregătite să-şi deschidă porţile.
Bolnavii cronic cu vârsta sub 65 de ani se plâng că nu se pot programa la vaccin. Mulţi dintre ei „nu există” în sistem
Mulţi pacienţi bolnavi cronic, categorie aflată în a doua etapă de vaccinare împotriva COVID, reclamă că nu se pot programa pentru imunizare.
După Bucureşti, nici la Cluj nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Ministrul Sănătăţii: Sunt mult mai mulţi oameni care vor să se vaccineze faţă de numărul de doze existent
După Bucureşti, nici la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID, a afirmat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Vaccinarea, posibilă doar pentru unii
La nivel national ar fi trebuit să fie deschie 750 de centre de vaccinare.
Autorităţile continuă cearta pentru banii pentru centre
Suntem în plină campanie de vaccinare anti-COVID, iar autorităţile centrale continuă disputa cu cele locale pe subiectul centrelor de vaccinare.
Avem centre de vaccinare, n-avem vaccinuri
Dacă în alte orase din ţară nu sunt bani pentru organizarea centrelor de vaccinare, la Arad există, dar nu pot functiona.
Dotarea centrelor de vaccinare, amânată de Guvern
Guvernul a amanat doptarea Ordonantei de Urgenţă necesară pentru infiintarea si dotarea centrelor de vaccinare precum şi pentru plata personalului medical implicat.
Vaccinarea pe linie continuă
România intră la finalul acestei săptămâni în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare.
1000 de centre de vaccinare
Peste o mie de centre de vaccinare vor fi deschise începând de săptămâna viitoare pentru cei care doresc să se imunizeze împotriva SarsCov2.