Topul celor mai bogate ţări din Europa. Germania depăşeşte Regatul Unit, iar Rusia este în top 5. Ce ţară din est mai este în liga bogaţilor
Au crescut din nou emisiile de CO2 în cele mai bogate ţări ale lumii. Preţul cărbunelui s-a majorat cu aproape 200% faţă de 2020
Emisiile de carbon au revenit la niveluri mari, iar ponderea acestora a crescut din nou în cele mai bogate 20 de naţiuni din lume, potrivit raportului anual privind transparenţa climatică, care este realizat în conformitate cu Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice.
Şeful OMS cere renunţarea la a treia doză de vaccin: Ţările bogate consideră că populaţia săracă ar trebui să se mulţumească cu resturi
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut încă o dată, miercuri, ca persoanele imunizate împotriva COVID-19 să nu primească cea de-a treia doză de vaccin, astfel încât flacoanele să fie trimise către ţările sărace care au reuşit să imunizeze doar o mică parte a populaţi.
Se schimbă programul distribuirii mondiale a vaccinurilor împotriva COVID-19. Ţările bogate vor fi excluse
Evitat de ţările bogate şi fără să îndeplinească nevoile ţărilor sărace, programul condus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor împotriva COVID-19 urmează să fie revizuit, conform unor documente prezentate în exclusivitate de R.
FMI cere statelor bogate să reducă inegalităţile folosind impozitarea
Economiile avansate ar putea folosi mai mult un sistem progresiv de taxare a veniturilor, impozitele pe proprietate şi pe succesiune, şi impozitarea profiturilor "excesive" ale companiilor pentru a ajuta la reducerea inegalităţilor scoase în evidenţă de pandemia de coronavirus (COVID-19), se.
Şeful OMS acuză „unele ţări bogate” că subminează distribuţia echitabilă a vaccinurilor. Cum îi răspunde preşedintele Germaniei
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a acuzat luni „unele ţări bogate” că subminează COVAX, sistemul de distribuţie echitabilă a vaccinurilor anti-Covid, întrucât continuă strategia de abordare directă a producătorilor pentru a avea acces la mai multe doze, relatează AFP, pre.
Bill Gates: Ţările bogate ar trebui să consume doar carne artificială
Bill Gates este de părere că naţiunile bogate ar trebui să treacă la „carne de vită 100% sintetică” pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră care determină schimbările climatice globale, scrie Sky News.
Recolte cu 50% mai bogate! SOLUŢIA pentru creşterea productivităţii culturilor agricole
Seceta de anul trecut a produs pagube uriaşe şi a înjumătăţit practic producţia de cereale a României.
Directorul OMS acuză ţările bogate că le lasă fără vaccin pe cele sărace
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii afirmă că acordurile pe care ţările bogate le încheie cu producătorii de vaccinuri lasă ţările sărace fără posibilitatea de a-şi vaccina populaţia.