
Administraţia Biden restabileşte studiile privind impactul asupra mediului, restricţionate de Trump
Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat marţi că restabileşte obligativitatea pentru agenţiile federale de a studia toate consecinţele de mediu generate de marile proiecte de infrastructură, inclusiv cele care privesc schimbările climatice, revenind astfel asupra unei reforme real.

Preşedintele Iohannis a subliniat la consultările cu Biden importanţa creării accelerate a Grupului de luptă în România
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la invitaţia omologului american, Joe R.

Biden convoacă videoconferinţă pe tema Ucrainei
Sunt noi discuţii între aliaţii şi partenerii Statelor Unite, iniţiate de preşedintele Joe Biden! Liderii vor un răspuns coordonatîmpotriva Rusiei după declanşarea invaziei în Ucraina.

Preşedintele Iohannis participă la consultările găzduite de preşedintele SUA cu lideri internaţionali, ai UE şi NATO pe tema securităţii regionale
Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la consultări cu o serie de lideri internaţionali, ai instituţiilor UE şi NATO pe tema securităţii regionale.

Zelenski vrea ca Biden să vină la Kiev
Ucraina mai face un pas spre Uniunea Europeană şi completează un chestionar de aderare la spaţiul comunitar.

Zelenski i-a cerut lui Biden să numească Rusia stat ce sponsorizează terorismul
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut preşedintelui american Joe Biden, într-una dintre recentele lor conversaţii telefonice, să desemneze Rusia drept stat ce sponsorizează terorismul, potrivit unei persoane informate, scrie CNN.

Joe Biden pregătit să meargă la Kiev
Joe Biden e gata să scrie istorie.

Preşedintele francez nu reia termenul de ''genocid'' utilizat de Joe Biden, atenţionând împotriva unei ''escaladări a cuvintelor''
Preşedintele francez Emmanuel Macron nu a reluat miercuri termenul de "genocid" utilizat de omologul său american Joe Biden pentru a-l acuza pe preşedintele rus Vladimir Putin de astfel de crime în Ucraina şi a pus la îndoială utilitatea unei "escaladări a cuvintelor" în a putea pune capă.

Joe Biden condamnă atacul de la Kramatorsk
Premierul britanic, Boris Johnson se află la Kiev unde se întâlneşte cu Volodimir Zelenski! Anunţul a fost făcut debiroul de presă al preşdintelui Ucrainei, care nu a oferit detalii suplimentare.

Biden: Peste 30 de ţări au decis să pună pe piaţă zeci de milioane de barili de petrol suplimentari
Preşedintele american Joe Biden a promis vineri că ''peste 30 de ţări'' vor urma exemplul SUA şi vor elibera petrol din rezervele lor strategice pentru a diminua preţul petrolului şi al produselor derivate, relatează AFP.

Biden: Nicio companie americană nu trebuie să obţină profit din pandemie sau din acţiunile lui Putin
Preşedintele american Joe Biden a promis joi să uşureze povara gospodăriilor confruntate cu creşterea preţului la combustibil, anunţând o contribuţie fără precedent din rezervele strategice ale ţării, relatează AFP.

Discuţie telefonică Biden- Zelenski privind capacităţile militare ''suplimentare'' pentru Ucraina
Preşedintele SUA, Joe Biden, a discutat miercuri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski despre capacităţi militare "suplimentare" necesare pentru a ajuta armata ucraineană "să-şi apere ţara", a declarat Casa Albă, potrivit AFP.