Două persoane reţinute în urma tragediei de la Institutul Victor Babeş
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus miercuri reţinerea a două persoane pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în cazul tragediei de la Institutul "Victor Babeş", în care trei pacienţi au decedat.
Zilele Alumni - în iunie, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Centrul de Carieră, Orientare Profesională şi Alumni, organizează, în perioada 10 - 12 iunie, un eveniment dedicat comunităţii absolvenţilor UBB.
Trei piste în ancheta privind tragedia de la Spitalul "Victor Babeş", în care trei pacienţi au murit în TIR-ul ATI
Sunt zile decisive în ancheta deschisă după ce ventilatoarele din TIR-ul de terapie intensivă de la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti s-au blocat, iar trei pacienţi internaţi acolo au murit.
A doua zi de audieri în dosarul Victor Babeş
Audierile în cazul tragediei de la Spitalul Victor Babeş continuă! 15 persoane au dat până acum declaraţii în faţaprocurorilor.
Despăgubiri pentru victimele de la Babeş
Decizia ca familiile celor trei femei care au murit în tragedia de la Victor Babeş să fie despăgubite de statul român va ajunge curând pe masa Guvernului.
Audieri în cazul tragediei de la Victor Babeş
Apar detalii noi din cazul tragediei de la unitatea mobila de ATI a spitalului Victor Babeş.
Trei morţi după tragedia de la Babeş
Tragedie la spitalul Victor Babeş din Capitală! Trei oameni au murit după ce sistemul de alimentare cu oxigen de la secţia mobilă ATI s-a defectat.
Audieri după tragedia de la ATI
După tragedie, poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili cum a fost posibil totul, dar şi cine suntresponsabilii.
Două apeluri la 112 în cazul 'Victor Babeş'; apelantul - un cadru medical
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a precizat, la solicitarea AGERPRES, că au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în cazul incidentului de la Spitalul "Victor Babeş".
Audieri la Poliţia Capitalei în cazul decesului a trei pacienţi de la Spitalul "Victor Babeş"
Mai multe persoane, membre ale personalului medical, sunt audiate, marţi dimineaţă, la Poliţia Capitalei, în legătură cu decesul a trei pacienţi internaţi în Unitatea Terapie Intensivă Mobilă din curtea Spitalului Clinic "Victor Babeş", au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
În jurul orei 16,26 - creştere bruscă a presiunii oxigenului la unitatea mobilă de la 'Victor Babeş'
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că, potrivit informaţiilor existente la acest moment, luni, în jurul orei 16,25, a existat o creştere bruscă, de peste 6 bari, a presiunii oxigenului în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul "Victor .
Ministrul Sănătăţii transmite condoleanţe familiilor victimelor de la Spitalul 'Victor Babeş'
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că în cursul zilei de marţi va solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus la situaţii precum cea de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală.