
Cum explică experţii decizia Chinei de a cere cetăţenilor să-şi facă provizii de alimente şi de ce Austria face exerciţii de pregătire pentru un Blackout
Măsurile de ţinere sub control a consumului şi risipei includ plata unei taxe suplimentare pentru cei care lasă ”prea multă” mâncare în farfurie, şi posibilitatea de a raporta restaurantele care risipesc mâncare.

60% dintre austrieci s-au vaccinat
În timp ce Romania isi plange mortii şi fiecare zi aduce cate un bilant negru, tarile care au inteles ca vaccinarea este salvarea traiesc acum aproape de normalitatea de dinainte de pandemie.

Austria a trimis României medicamente pentru tratarea bolnavilor de COVID-19
Austria vine în sprijinul României în lupta împotriva noului coronavirus şi a oferit, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, mai multe tipuri de medicamente utilizate în tratamentul COVID-19.

Medic român din Austria: Au ajuns să moară într-o săptămână mai mulţi români decât la Revoluţie. Am dorit să fim campionii relaxării
Avertisment dur al unui medic român stabilit în Austria pentru cei care refuză vaccinarea.

Prima arestare în scandalul Kurz
Autorităţile din Austria au arestat prima persoană în ancheta de corupţie a fostului cancelar Sebastian Kurz.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz, investigat pentru dare de mită. Percheziţii la sediul partidului
Cancelarul austriac Sebastian Kurz este investigat sub suspiciunea de dare de mită şi de abuz de încredere, au anunţat miercuri procurorii anticorupţie, care au făcut percheziţii la sediul partidului conservator aflat la putere şi în mai multe birouri ale colaboratorilor cancelarului.

La schi doar cu certificat
Autorităţile din Austria au anunţat că vor deschide pârtiile de schi anul acesta dar cu o condiţie.

România ar putea importa energie electrică mai ieftină, dar avem o problemă între Austria şi Ungaria
Ministrul Energiei a vorbit la Digi24 despre piaţa energiei electrice din România în comparaţie cu alte ţări europene.

Ministru austriac, mesaj în română
Ministrul sănătăţii din Austria a adresat un apel românilor chiar în limba lor.

Austria: 13 persoane rănite după ce o maşină a intrat în mulţime într-o piaţă din St. Florian
Treisprezece persoane au fost rănite, duminică, în roraşul austriac St.

ŞUMUDICĂ VREA SĂ RENUNŢE LA CÂŢIVA JUCĂTORI, DUPĂ CANTONAMENTUL DIN AUSTRIA. "ÎNCERCĂM SĂ MENŢINEM STANDARDELE ÎNALTE"
Campioana Ligii 1, CFR Cluj, a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu un egal în amicalul cu echipa maghiară Ujpest, scor 1-1.