Ministrul Bogdan Aurescu a discutat cu preşedintele Adunării Generale a ONU despre priorităţile actualei sesiuni
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, în cadrul primei zile a segmentului la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), o întrevedere cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Abdulla Shahid, ministrul Afacerilor Ex.
Aurescu: Mai există un singur cetăţean român dintre cei aflaţi în capitala afgană care dorea să fie evacuat, ne-a informat însă că nu poate ajunge la aeroport/Cu o excepţie, am reuşit sau suntem în curs de a evacua cetăţenii români care vor repatrierea
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, anunţă că în Afganistan există un cetăţean român care anunţase că vrea să fie preluat de către autorităţi, dar care, din cauza condiţiilor de securitate din Kabul, nu a putut ajunge la aeroport.
Conflicte prelungite în apropierea graniţelor UE. Ce mesaj a transmis Bogdan Aurescu în turneul din Caucazul de Sud
Caucazul de Sud este o regiune din vecinătatea estică a Uniunii Europene care se confruntă cu multe provocări şi unde mocnesc tensiuni şi conflicte, unele moştenite din perioada sovietică.
Mai aşteptăm pentru vize
Ridicarea vizelor pentru Statele Unite rămâne deocamdată un vis interzis pentru români.
Bogdan Aurescu, vizită oficială în Ungaria. Ministrul se va întâlni cu omologul ungar şi cu românii din ţară
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, face, miercuri, o vizită de lucru la Jula/Gyula, Ungaria, în cadrul căreia va avea consultări politice cu omologul ungar, Peter Szijjártó, şi vor fi semnate o serie de documente importante pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale.
Bogdan Aurescu, replică la atacul Ambasadei Rusiei: „Orice ameninţare la adresa României este o ameninţare la adresa NATO”
Ambasadorul rus de la Bucureşti a declarat că ţara noastră ar trebui să se îngrijoreze dacă ar fi implicată „într-un fel de aventură militară concepută de capetele fierbinţi” din sediul NATO.