AZI, de la AFIR: Plăţi de peste 430 de milioane de euro!
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a efectuat plăţi de peste 430 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor şi autorităţilor publice, în ultimii doi ani, se arată într-un comunicat al instituţiei remis vineri redacţiei AgroTV.
Proiectele AFIR pentru achiziţia de utilaje sunt în PERICOL!
Este criză şi pe piaţa maşinilor şi utilajelor agricole! Producătorii din această industrie suferă din cauza lipsei materiilor prime necesare, ceea ce duce la întârzieri mari în ceea ce priveşte livrările, dar şi la preţuri mult mai ridicate faţă de acum câteva luni.
Nou Ghid de finanţare AFIR – Sprijin nerambursabil de 100.000 EURO/an
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat un nou ghid consultativ pe site-ul oficial al instituţiei.
Sprijinul AFIR de 15.000 EURO pentru micii fermieri va fi ANULAT!
Sprijinul de 15.
AFIR pregăteşte rapoartele pentru tinerii şi micii fermieri
Fermierii şi beneficiarii din mediul rural care au depus la sfârşitul anului trecut cereri de finanţare pentru fonduri europene pe submăsurile 6.
Fermierii reclamă condiţiile absurde impuse în proiectele AFIR
Fermierii se revoltă împotriva condiţiilor de eligibilitate absurde impuse în proiectele pentru accesarea fondurilor europene.
Noua măsură AFIR pentru legumicultori – Finanţare de 2 milioane EURO/fermă
Noul Plan Naţional Strategic vine cu o nouă structură de intervenţii care vor fi implementate prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), începând din 2023.
Anunţ AFIR de ULTIMĂ ORĂ! Primele proiecte neagricole selectate pentru finanţare
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe site-ul oficial primele rapoarte intermediare pentru proiectele depuse pe submăsura 6.
Finanţare AFIR între 100.000 EURO şi 1,5 milioane EURO! Când se depun cererile
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat varianta consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiţii în exploataţii pomicole, finanţate prin submăsura 4.
Fonduri europene pentru tinerii şi micii fermieri – Când anunţă AFIR rezultatele din 2021
Fermierii care au depus cereri de finanţare la AFIR pentru submăsura 6.
Anunţ AFIR de ULTIMĂ ORĂ privind fondurile europene pentru fermieri
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea sesiunii de primire a proiectelor pentru submăsura 16.
Peste 180 milioane EURO, fonduri AFIR pentru fermieri! Termenul limită se apropie
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte în continuare cererile de finanţare pentru submăsura 4.