Percheziţii în judeţele Giurgiu, Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar de fals şi abuz în serviciu
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Giurgiu pun în aplicare, joi dimineaţa, 9 mandate de percheziţie în judeţele Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice şi juridice bănuite de fals intelectual, complicitate la fals in.
Camere de audiere pentru minorii care au fost victimele abuzului sexual, amenajate printr-un proiect al MJ
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi amenajate 35 de camere de audiere pentru minorii care au fost victimele unor infracţiuni sexuale, care au ca obiect crearea unor condiţii mai prietenoase pentru cei aflaţi în astfel.
Educatoare reţinută pentru purtare abuzivă
Caz şocant în judeţul Argeş! O educatoare din Pitesti a fost reţinută pentru purtare abuzivă şi plasată, apoi sub controljudiciar.
Angajaţii spun că s-au făcut concedieri abuzive
Zeci de angajaţi ai STB au protestat astăzi în curtea companiei de transport.
Locul adevărului pentru victime
Peste nouă mii de dosare penale în care copiii sunt victimele agresiunilor sexuale sunt înregistrate în fiecare an.
Un strigăt de copil, la fiecare 3 minute
La fiecare trei minute, la 119, telefonul copilului, a sunat un minor care a reclamat că a fost abuzat.
Episcopia Maramureşului o face „instabilă emoţional” pe refugiata din Ucraina care a acuzat un preot român de agresiune sexuală
Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului consideră că refugiata ucraineană care l-a acuzat de abuz sexual pe stareţul mănăstirii Petrova, Agaton Oprişan, era „instabilă emoţional” iar reclamaţia femeii reprezintă „o intenţie de discreditare" a lăcaşului de cult.
Unul viola, altul filma
Caz grav într-o localitate vasluiană! Un adolescent a violat o fată de 14 ani, iar un alt tânăr a filmat momentele în careminora era supusă unor abuzuri greu de imaginat.
Femeile din „taberele văduvelor” din Siria se confruntă cu abuzuri grave. Raport: Sunt obligate să facă „sex pentru supravieţuire”
Femeile şi copiii care trăiesc în unele dintre cele mai greu accesibile tabere din nord-vestul Siriei se confruntă cu niveluri ridicate de violenţă şi depresie, unele femei fiind forţate să facă „sex de supravieţuire”, arată cel mai recent raport World Vision, potrivit The Guardian.
Drăghici, acuzat că şi-a abuzat sexual fiicele
Bogdan Drăghici, preşedintele Asociaţiei TATA, este bărbatul care a murit după ce a intrat cu maşina în poarta AmbasadeiRusiei.
320 de apeluri la Telefonul Copilului în doar două luni
Nu mai puţin de 320 de apeluri s-au dat la Iaşi la Telefonul copilului, 119, în mai puţin de 2 luni.
Radiografie: Copiii sunt agresaţi şi acasă, şi la şcoală, iar palma a fost înlocuită cu băţul sau cureaua. Cum pot fi apăraţi
Vremea bătăii copiilor ca formă de educaţie mai ales în familie nu a trecut, arată un studiu naţional realizat de organizaţia Salvaţi Copiii.