Roman Abramovici a încercat să-şi vândă vila de 10 milioane de euro din Portugalia. Autorităţile au blocat tranzacţia
Portugalia a blocat vânzarea unei vile de 10 milioane de euro a miliardarului rus Roman Abramovici, relatează ziarul Publico, citat de The Guardian.
Roman Abramovich a plecat la Kiev! Americanii au aflat decizia luată de rus după ce Putin a anunţat sistarea negocierilor
Roman Abramovich a fost implicat în negocierile pentru pace dintre Rusia şi Ucraina, care nu au avut, însă, efectul dorit.
Abramovici a fost intoxicat cu gaze lacrimogene, potrivit presei turce
Presupusa intoxicaţie a oligarhului rus Roman Abramovici a fost cauzată de o grenadă cu gaze lacrimogene care a explodat în apropierea sa când se afla la Kiev, nu de o otrăvire, potrivit relatărilor de joi ale mai multor mass-media turce, citate de agenţia EFE.
Roman Abramovich vinde clubul Chelsea
Roman Abramovich vinde clubul de fotbal Chelsea şi va dona profitul obţinut victimelor războiului pe care ţara sa l-a început în Ucraina.
Roman Abramovich a anunţat că renunţă la conducerea clubului Chelsea
Roman Abramovich, patronul clubului englez Chelsea, a fost în ultimele zile implicat într-o serie de controverse, discutându-se inclusiv despre interzicerea accesului său în Marea Britanie.