Valul 5 al pandemiei aduce noi restricţii
Valul cinci al pandemiei pune stăpânire pe tot mai multe state europene.
Se dă startul vaccinării copiilor de peste 5 ani. Unde şi cum vor fi aceştia imunizaţi. În Austria e bătaie pe vaccin
Agenţia Europeană a Medicamentului va face joi recomandarea de autorizare a vaccinului BioNTech/Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, iar autorităţile române deja pregătesc centrele în care se va realiza efectiv imunizarea celor mici.
Valul 5 al pandemiei loveşte Spania
Valul 5 al pandemiei loveşte Spania.
Să ne pregătim imediat pentru valul 5. Nu îl putem evita, dar trebuie să fie cu cât mai puţine decese
Deputatul PSD Alexandru Rafila, propus ministru al Sănătăţii, a declarat marţi că accesul pacienţilor la tratamentul în ambulatoriu trebuie să fie mult mai facil, astfel ca oamenii să nu se mai trateze cu medicamente pe care şi le cumpără singuri, fără să fie prescrise de medic.
Europa, sub ameninţarea valului 5
Noul val pandemic obligă autorităţile să înăsprească restricţiile în mai multe state europene! După ce în Austria saimpus lockdowon-ul pentru nevaccinaţi, acum guvernul a anunţat noi reguli pentru toată populaţia.
Ameninţaţi de valul 5
Scăderea numărului infectărilor din ultima perioadă nu ar trebui să ne relaxeze! Sezonul rece, care abia a inceput, este favorabil răspândirii sars cov 2, avertizează specialistii.
Vaccinarea copiilor de 5-11 ani, din noiembrie
Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani ar putea începe în România după 25 noiembrie.
Focus pe vaccinare: Franţa, în valul 5 al pandemiei
Franţa a intrat în valul cinci al pandemiei! O spune chiar ministrul francez al Sănătăţii.
Cel mai negru scenariu: România riscă suprapunerea valului 4 cu valul 5 al pandemiei
Rata mică de vaccinare ne face extrem de vulnerabili la un nou val de infecţii cu SARS-CoV-2, în condiţiile în care n-am scăpat nici măcar de cel în curs.
Vaccinarea copiilor de peste 5 ani, din decembrie
La jumătatea lunii decembrie Romania ar putea incepe vaccinarea copiilor cu varsta cuprinsa intre 5 şi11 ani.
Va veni şi valul 5? Gheorghiţă: Nu suntem într-o perioadă favorabilă opririi epidemiei. Nu este exclus să se genereze o nouă tulpină.
Perioada sezonului rece este favorabilă răspândirii SARS-CoV-2, asistăm deja la o tendinţă a creşterii cazurilor de COVID şi în alte ţări şi nu este exclusă în următoarele luni apariţia unei noi tulpini a coronavirusului, care să fie şi mai contagioasă şi să genereze un al ci.
Cseke Attila: Dacă ne oprim la 40-50% din populaţie vaccinată, vom avea şi valul 5, s-ar putea să avem şi alt val
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, spune că rata de vaccinare ar trebui să depăşească 70% în România, pentru a evita apariţia unor noi valuri ale pandemiei.