Patru nou născuţi în primele minute din 2021
De revelion, cel mai frumos cadou pe care-l poate primi o familie este un copil
Zile libere în 2021
Anul acesta vom avea mai puţine zile libere! Din cele 15 zile legale, bugetarii se vor putea bucura doar de 7, pentru că restul pică în weekend
În ce zile se vor plăti pensiile în 2021. Măsurile anunţate de ministrul Muncii
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a stabilit, împreună cu reprezentanţii instituţiilor implicate în plata la domiciliu a pensiilor, urgentarea procedurilor pentru a plăti la timp drepturile aferente lunii ianuarie 2021
Noua Zeelandă a intrat în 2021
Noul an a ajuns deja în Noua Zeelandă, în Australia dar şi în extremul orient rus
Anul viitor, pensiile vor fi achitate la domiciliu către beneficiari în intervalul 1-15 al fiecărei luni
Ministrul Raluca Turcan a stabilit, miercuri, cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice, Ministerului Finanţelor şi Companiei Naţionale Poşta Română, instituţiile care colaborează pentru plata pensiilor la domiciliul beneficiarilor, un calendar care să asigure urgentarea proced
Gunoiul se colectează separat de la 1 ianuarie pentru deşeurile biodegradabile. Care sunt amenzile dacă încălcaţi regula
De la 1 ianuarie vom fi obligaţi să colectăm separat deşeurile bio-degradabile, precum fructele şi legumele alterate aşa cum se întâmplă acum, în unele locuri, cu hârtia şi plasticul
Revelionul în lume, în an de Covid
La fiecare sfârşit de an, milioane de oameni aşteaptă spectacolul focurilor de artificii din cele mai mari oraşe ale lumii
Surse: Alocaţiile cresc cu 10% din ianuarie, punctul de pensie cu 8% din septembrie
Guvernul are de gând să majoreze alocaţiile cu 10 la sută de la 1 ianuarie şi cu alte zece procente din luna august, iar punctul de pensie va creşte cu 8 la sută, dar din luna septembrie, au declarat surse politice pentru Digi24
Florin Cîţu vrea să mărească salariul minim net doar cu 40 de lei. Klaus Iohannis l-a chemat la discuţii pentru bugetul pe 2021
Premierul Florin Cîţu a fost de acord, în cadrul unei întâlniri cu patronatele şi sindicatele din economie, cu o majorare netă de 40 de lei a salariului minim din 2021, potrivit unor surse politice
Scumpiri în lanţ odată cu Anul nou, după seceta din 2020?!
Pierderile suferite de agricultorii români vor fi ”plătite” de consumatori în doar câteva luni
WhatsApp nu va mai funcţiona pe milioane de telefoane vechi în 2021
WhatsApp nu va mai funcţiona pe milioane de telefoane vechi în 2021, dacă nu este actualizată aplicaţia
2021 aduce scumpiri la combustibili
Anul nou o să vină… ca de obicei, cu preţuri mai mari la unele produse, cum ar fi carburanţii şi ţigările