Şi cu educaţie făcută în şcoală violenţa între elevi nu încetează. Iar cei de pe margine privesc totul ca la cinema. O demonstrează o bătaie între fete care a avut loc în curtea unui liceu din Fălticeni. În timp ce îşi împărţeau pumni şi picioare colegele filmau. Iar indiferenţa nu se opreşte la acest nivel. Şefii şcolii fac acum anchetă, abia după ce au văzut scenele violente în presă. Orele despre bully-ing făcute de consilierul şcolii par fără ecou. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!
Ca de obicei toţi cei de pe margine au privit încântaţi bătaia dintre cele două adolescente. Ba, mai mult, au filmat momentul. Cearta ar fi pornit de la un conflict mai vechi al fetelor. După mai multe reproşuri, spiritele s-au încins, iar de aici până la bătaie a fost doar un pas. După ce le-au lăsat să-şi verse năduful, două dintre colege le-au despărţit.
Şefii colegiului din Fălticeni nu ştiau nimic despre incident. Au aflat din presă. Culmea este că în şcoală se fac cursuri despre bullying şi nu numai.
Consilierul şcolar spune că a făcut ore de consiliere de grup cu elevii în care a discutat despre rolul victimei, al agresorului şi al martorului în gestionarea actelor de hărţuire.