Sute de copii au primit un cadou inedit de ziua lor-au zburat cu avionul. Mulţi dintre ei au zburat pentru prima dată şi au
spus că nu vor uita niciodată această zi. Cei mici au tremurat de bucurie atunci când aeronava a decolat şi ar fi vrut să stea
în aer toată ziua. Au fost fascinaţi de tot ce au văzut pe geam, de echipajul din avion, dar şi de cadourile pe care le- au primit la final.
La ora 9 sărbătoriţii au ajuns pe aeroportul Otopeni. Cu rucasacul în spate şi cu emoţii mari.
Odată ajunşi spre pistă, cei mici au început să ţipe de fericire.
Decolarea a fost un real succes.
Când au ajuns pe pistă, copiii au fost trişti, pentru că voiau să mai facă o tură cu avionul.
Peste 1300 de pasageri au zburat azi, iar dintrei ei aproape 900 au fost copii.