Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat miercuri la Berlin pentru a se alătura cancelarului german Friedrich Merz într-o videoconferinţă cu preşedintele american Donald Trump, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală.
Ziarul Bild a fost primul care a relatat despre această vizită, care are loc în contextul reuniunilor pe care Merz le organizează înaintea summitului planificat pentru vineri, în Alaska, între Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin.
Discuţiile lui Merz de miercuri îi vor include şi pe liderii Finlandei, Franţei, Marii Britanii, Italiei, Poloniei şi Uniunii Europene, precum şi NATO.
Ucraina speră că întâlnirea va servi - cel puţin parţial - ca o contrapondere europeană la summitul din Alaska, în contextul în care Zelenski şi susţinătorii săi încearcă să sublinieze pericolele trădării intereselor Kievului în schimbul unui armistiţiu, scrie News.ro.
Conferinţa video între Trump, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi liderii Germaniei, Finlandei, Franţei, Marii Britanii, Italiei, Poloniei şi Uniunii Europene este preconizată să aibă loc la ora 12:00 GMT (15:00, ora României), a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va participa, de asemenea, la videoconferinţa găzduită de cancelarul german Friedrich Merz.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat marţi reporterilor că summitul va fi pentru Trump „o ocazie să asculte” şi să afle ce este necesar pentru a se ajunge la un acord.
După convorbire, Trump şi vicepreşedintele JD Vance urmează să discute cu liderii europeni într-o reuniune online separată, de la ora 13:00 GMT (16:00, ora României), a declarat purtătorul de cuvânt german.
Aceasta va fi urmată, la ora 14:30 GMT (17:30, ora României), de o reuniune online a „coaliţiei de voinţă” (Coalition of the Willing) , un grup de ţări care lucrează la planuri de sprijinire a Ucrainei în cazul unui armistiţiu. Preşedintele Nicuşor Dan va participa la această discuţie.