Zelenski este de acord să se întâlnească cu Putin, dar numai după negocierea unui plan comun cu Trump

Zelenski este de acord să se întâlnească cu Putin, dar numai după negocierea unui plan comun cu Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că va fi de acord să se întâlnească personal cu liderul rus Vladimir Putin numai după negocierea unui plan comun cu preşedintele american Donald Trump.

Zelenski crede că Trump este cheia încheierii conflictului Rusia-Ucraina şi a declarat că preşedintele american i-a dat numărul său de telefon înainte de deschiderea de vineri a Conferinţei de Securitate de la München, informează News.ro.

Trump a tulburat în cursul acestei săptămâni ani de sprijin ferm al SUA pentru Ucraina în urma unei convorbiri telefonice cu Putin.

Se aşteaptă ca Zelenski să se întâlnească ulterior cu vicepreşedintele american JD Vance. Mulţi observatori, în special din Europa, speră că Vance va face cel puţin puţină lumină cu privire la ideile lui Trump pentru o soluţionare negociată a războiului.

În propriile sale observaţii la conferinţă, Vance le-a vorbit oficialilor europeni despre libertatea de exprimare şi migraţia ilegală pe continent, avertizându-i pe oficialii aleşi că riscă să piardă sprijinul public dacă nu schimbă rapid cursul.

„Dacă vă temeţi de votanţii voştri, America nu poate face nimic pentru voi”, a spus vicepreşedintele.

Discursul lui Vance şi menţionarea în treacăt a războiului din Ucraina, care durează de trei ani, au avut loc într-un moment de îngrijorare şi incertitudine intense cu privire la politica externă a administraţiei Trump.

„În Washington, există un nou şerif în oraş. Şi sub conducerea lui Donald Trump, putem să nu fim de acord cu opiniile voastre, dar vom lupta pentru a vă apăra dreptul de a le prezenta în spaţiul public”, a spus Vance.

Vicepreşedintele i-a avertizat, de asemenea, pe oficialii europeni împotriva migraţiei ilegale, spunând că electoratul nu a votat pentru a deschide „porţile pentru milioane de imigranţi necontrolaţi” şi făcând referire la atacul de joi din Munchen, unde suspectul este un afgan în vârstă de 24 de ani care a ajuns în Germania ca solicitant de azil în 2016.

Violenţele s-au soldat cu peste 30 de răniţi şi par să fi avut o motivaţie extremistă islamică.

 

Afla mai multe desprezelenskitrumprazboiputin
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt