Zeci de şantiere, fără diriginţi. Lucrările se termină fără supraveghetor

Zeci de şantiere, fără diriginţi. Lucrările se termină fără supraveghetor

Cel mai tânăr dintre muncitorii care au murit în explozia de la Călimăneşti a fost condus pe ultimul  drum. Avea 30 de ani, tocmai ce se căsătorise şi aştepta ca soţia să nască. Nu a mai apucat să-şi vadă copilul. Explozia de la magistrala de gaze arată, din nou, cum merg lucrurile în România când totul se face pe repede înainte. Proiecte fără diriginţi de şantier, avize ignorate şi interesele politice care primează asupra celor economice. 

Rolul diriginţilor de şantier este esenţial, mai ales la lucrările de infrastructură. Ei ar trebui să fie prezenţi zi de zi pe teren pentru a observa evoluţia lucrărilor. Acolo unde se construieşte greşit, dirigintele intervine pentru a remedia problema.

Angajaţi care cel puţin până acum, pare nu au fost extrem de atenţi la planul de construcţie, altfel nu găsim explicaţii pentru explozia de la Călimăneşti. Dirigintele de şantier ar fi trebui să se uite pe avizul de la Transgaz şi să transmită că lucrările sunt interzise în zona magistralei. 

Ovidiu Laicu, şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, s-a numit coordonator de contract, adică şeful echipei de supervizori, pe lotul unde a avut explozia. Doar că era diriginte de şantier...de la o distanţă considerabilă. 250 de km distanţă, conform Reporter Iaşi. Restul echipei de diriginţi, angajaţi ai DRDP Iaşi, ar fi primit chiar şi un spor de 20% din salariul de bază pentru acest contract, încheiat în luna februarie.

Ovidiu Laicu spune că ar fi demisionat din poziţia de coordonator al echipei, iar în locul său a venit un alt angajat al instituţiei. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt