Misiune dramatică pe Marea Neagră, pentru salvarea a zeci de migranţi. Garda de Coastă i-a depistat în larg, într-o ambarcaţiune fragilă şi mult prea mică. După un drum anevoios, de câteva ore, navele i-au adus pe transfugi în portul Constanţa, unde au fost preluaţi de autorităţile de frontieră şi echipajele medicale.
În şalupa remorcată de Garda de Coastă se înghesuie 47 de oameni care au plutit pe mare timp de 3-4 zile. Au îndurat frigul şi foamea până când curenţii i-au adus în dreptul staţiunii Vama Veche. Sistemul de supraveghere video al frontierei îi detectase cu câteva ore mai devreme, dar abia când au ajuns la 40 km de ţărmul românesc, poliţiştilor le-a fost clar că nu este un pescador obisnuit, ci un transport de emigranţi.
Starea precară a ambarcaţiunii, gata oricând să se scufunde, i-a pus pe ofiţerii de la frontieră în alertă. Au cerut imediat de la autorităţile civile o misiune de asistentă şi salvare. Apoi au escortat pescadorul cu migranţi către Constanţa.
La ţărm, ISU Dobrogea trimisese deja mai multe ambulanţe SMURD şi echipaje medicale pentru triaj. După ce au fost cobor coboraţi pe cheu, migranţii au fost amprentaţi, fotografiaţi şi interogaţi.
Între timp, poliţiştii au deschis dosar penal pentru trecere frauduloasă a frontierei.