Zborul şi problema pe Aeroportul din Braşov

Zborul şi problema pe Aeroportul din Braşov

Cu orice zbor de pe aeroportul Braşov, scandalul dintre Dan Air şi Romatsa escaladează. Compania aeriană acuză instituţia abilitată cu dirijarea traficului aerian că a pus în pericol 83 de pasageri care se aflau în avionul care zbura de la Madrid. Pentru că aeronava a plecat cu întârziere din capitala Spaniei, a trebuit să aştepte în aer decolarea unei alte aeronave de la Braşov.

Zborul Madrid - Braşov de sâmbătă a plecat cu o întârziere de 1 oră şi jumătate de pe aeroportul din Capitala Spaniei. Întârzierea a făcut ca aterizarea în Braşov să coincidă cu decolarea unei alte aeronave, iar cei 83 de pasageri au stat câteva minute în plus în aer, faţă de timpul estimat.  Pe lângă condiţiile nefavorabile, Dan Air susţine că aeronava a avut şi un consum de combustibil mai mare din cauza faptului că a trebuit să zboare pe o altă rută. Conducerea companiei face acuzaţii grave la adresa Romatsa.

Un fost şef al Aviaţiei Civile susţine că Romatsa a procedat corect dacă aeronava se afla deja în procedură de decolare. Compania Dan Air susţine însă că aeronava aflată pe aeroport nu începuse procedurile de decolare. Din cauza aterizării întârziate, aeronava a rămas la sol chiar dacă trebuia să zboare mai departe către Bucureşti. Motivul este binecunoscut: după ora 19:00 niciun zbor nu mai decolează sau aterizează pe aeroportul din Braşov.
 
Jurnaliştii Focus au încercat să ia un punct de vedere telefonic de la reprezentanţii Romatsa, însă aceştia nu au putut fi contactaţi.
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt