Zamfir anunţă că toţi senatorii PSD vor vota moţiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu

Zamfir anunţă că toţi senatorii PSD vor vota moţiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu

Senatorii PSD vor susţine în unanimitate moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu.

Anunţul a fost făcut într-o intervenţie la Digi24 de liderul grupului PSD din Senat, Daniel Zamfir, care a precizat că social-democraţii vor vota fără excepţie în favoarea documentului.

„Să laşi 120.000 de oameni fără apă atâta timp arată lipsă totală de răspundere. Când eşti într-o funcţie importantă, trebuie să îţi asumi responsabilitatea. Noi nu putem fi solidari nici cu incompetenţa, nici cu minciuna”, a spus Zamfir, citat de Mediafax.

Moţiunea simplă a fost iniţiată de AUR şi vizează activitatea ministrei Mediului în contextul crizei apei din mai multe localităţi din Prahova. Documentul va fi supus azi votului în plenul Senatului.

Afla mai multe desprezamfirmotiune
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt