Canicula şi seceta nu mai reprezintă doar o problemă de mediu, ci şi una economică. O analiză XTB România arată că temperaturile extreme afectează transportul, producţia de energie şi lanţurile de aprovizionare, în timp ce schimbă comportamentul consumatorilor şi încetinesc ritmul economiei europene.
Valurile repetate de căldură din Europa încep să producă efecte vizibile asupra economiei, potrivit unei analize realizate de XTB România. Consultantul de strategie Claudiu Cazacu arată că impactul se resimte deja în transporturi, producţia de energie şi activitatea industrială, în timp ce schimbările climatice influenţează inclusiv obiceiurile de consum.
Europa de Vest traversează al patrulea val de căldură din acest an. Italia a plasat toate marile oraşe sub alertă maximă din cauza temperaturilor extreme, Franţa şi Spania continuă să se confrunte cu incendii de vegetaţie, iar Slovacia şi Austria au înregistrat temperaturi care au depăşit 41 de grade Celsius. Potrivit analizei, acelaşi val de căldură urmează să ajungă şi în România.
„Vestul Europei se confruntă cu al patrulea val de căldură al anului. Italia a introdus toate marile oraşe în zona de alertă maximă generată de riscurile la adresa sănătăţii, Franţa şi Spania se luptă în continuare cu incendiile, iar în Slovacia şi Austria s-au atins noi recorduri de temperatură de peste 41 de grade.
Valul de caniculă urmează să ajungă şi în România, însă sunt aşteptate şi precipitaţii pe suprafeţe ample, în zilele de joi şi vineri. Rinul şi Dunărea au atins niveluri minime record în unele regiuni, blocând sau limitând sever traficul naval şi producţia de energie nucleară.
O estimare a Institutului Kiel descrie un impact de 1% în industrie şi de 0,1-0,2% pentru întreaga economie germană venind dinspre o singură lună de niveluri scăzute ale Rinului.
La scară europeană, dimensiunea efectelor este amplificată de problemele de pe Dunăre. Deşi unele ploi acumulate recent în zona bazinului superior al Dunării sunt estimate să ofere sprijin în perioada următoare, e nevoie de un influx suplimentar consistent pentru a readuce situaţia „pe linia de plutire”, menţionează Cazacu.
Analiza evidenţiază că nivelurile foarte scăzute ale Rinului şi Dunării au îngreunat transportul naval şi au afectat producţia de energie, ceea ce pune presiune suplimentară asupra costurilor logistice şi energetice.
În acelaşi timp, temperaturile ridicate schimbă comportamentul consumatorilor. Creşte cererea pentru aparate de răcire, produse destinate protecţiei împotriva soarelui, băuturi reci şi îngheţată, însă productivitatea şi activitatea economică sunt afectate.
XTB România avertizează că prelungirea acestor fenomene ar putea încetini şi mai mult economia europeană, în condiţiile în care estimările de creştere au fost deja revizuite în scădere.







