Weekend cu vreme severă în aproape toată ţara. ANM anunţă ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Weekend cu vreme severă în aproape toată ţara. ANM anunţă ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben de instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a României. Sunt aşteptate ploi abundente, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, iar în unele zone cantităţile de apă pot depăşi 40 l/mp.

Avertizările se extind pe parcursul weekendului

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, primul cod galben este valabil sâmbătă, între orele 12:00 şi 23:00, şi vizează Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei, zonele montane, precum şi localităţi din Maramureş, sudul Olteniei şi nord-vestul Dobrogei.

În aceste regiuni sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, pe alocuri, vijelii cu viteze de până la 70 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină. Cantităţile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar izolat pot depăşi 30-40 l/mp.

O nouă avertizare intră în vigoare sâmbătă seara, la ora 23:00, şi este valabilă până duminică dimineaţă, la ora 08:00. Fenomenele de instabilitate atmosferică vor afecta mai ales centrul şi estul Moldovei, iar ulterior estul Munteniei şi Dobrogea.

Duminică, între orele 12:00 şi 21:00, un alt cod galben va fi în vigoare pentru Muntenia, Dobrogea, sudul şi sud-vestul Moldovei, precum şi pentru zone din Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali. Sunt aşteptate noi episoade de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, cu rafale ce pot atinge 60-70 km/h.

Meteorologii avertizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea local şi în alte regiuni ale ţării, inclusiv în Oltenia şi în restul Transilvaniei şi Moldovei.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI