Meteorologii au emis, joi, o informare de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, vreme rece şi ger, valabilă în întreaga ţară, până sâmbătă dimineaţa, scrie Agerpres.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 - 10 ianuarie, ora 10:00, va ninge la munte, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul şi centrul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte în Muntenia şi sudul Moldovei şi mai ales ploi în Dobrogea. Se va depune strat de zăpadă în jumătatea nordică a ţării şi în zona montană, în general de 3 - 10 cm, iar pe arii restrânse se va depune polei, îndeosebi în sud-estul Moldovei.
Vântul va avea intensificări în sudul, centrul şi estul ţării, cu viteze în general de 45 - 65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 60 - 80 km/h, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută.
Potrivit meteorologilor, vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar maximele vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 3 grade, cu valori mai ridicate în extremitatea de sud-est, spre 8 - 10 grade. Noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) va deveni geroasă în regiunile intra-carpatice şi izolat în rest, iar temperaturile minime ce se vor înregistra la nivelul ţării se vor încadra în general între -15 şi -5 grade.
Pe parcursul zilei de vineri, 9 ianuarie, vremea se va menţine rece în vestul, nordul şi centrul ţării, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între -8 grade şi -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei şi izolat în Transilvania, unde se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -15 şi -10 grade.
Începând din seara aceleiaşi zile, aria precipitaţiilor va cuprinde sud-vestul teritoriului, la început mixte, şi vor fi favorizate depunerile de polei, după care vor predomina ninsorile.
ANM precizează că, începând de sâmbătă, 10 ianuarie, vremea va continua să se răcească la început în nord-estul şi în centrul ţării, apoi şi în rest, astfel că, îndeosebi pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor, va fi ger până spre jumătatea acestei luni.






