Von der Leyen promite represalii pentru atrocităţile de la Bucea

Von der Leyen promite represalii pentru atrocităţile de la Bucea

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este primul lider occidental care a vizitat Bucea, suburbie a Kievului, după ce s-a aflat că acolo au fost comise atrocităţi în timpul recentei retrageri a trupelor ruseşti, transmite DPA.

Printre altele, politicianul german, care efectuează vineri o vizită în Ucraina în cadrul unei delegaţii a UE, a văzut 20 de cadavre exhumate dintr-o groapă comună de acolo şi a aprins lumânări într-o biserică pentru victime.

''A fost important să încep vizita mea la Bucea. Pentru că la Bucea umanitatea noastră a fost spulberată", a scris von der Leyen pe Twitter. Mesajul meu pentru poporul ucrainean: Cei responsabili de atrocităţi vor fi aduşi în faţa justiţiei. Lupta voastră este lupta noastră''.

Ucraina acuză trupele ruseşti pentru masacrarea a sute de locuitori. Moscova neagă implicarea şi susţine că imaginile apărute în weekend sunt o înscenare, dar nu a prezentat nicio dovadă în acest sens.

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a plecat vineri din Viena spre Ucraina şi va vizita sâmbătă Kievul şi Bucea, care a devenit un simbol al atrocităţilor războiului rusesc, potrivit unui comunicat remis AFP.

Austria este membră a Uniunii Europene (UE), dar nu şi a NATO. Aceasta a denunţat invazia Ucrainei şi şi-a manifestat solidaritatea cu Kievul.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt