Un bărbat de 47 de ani din Oradea a fost arestat după ce s-a aflat că ani la rândul şi-a abuzat sexual propria fiică. Tânăra în vârstă de 16 ani a fost acum preluată de asistenţii sociali. Însă doar după ce poliţiştii au intervenit pentru a extrage minora din casa groazei.
Drama prin care trecea adolescenta a ieşit la iveală săptămâna trecută. Atunci, fata a fost văzută plângând pe o
bancă de 2 femei. Tânăra le-a povestit acestora calvarul pe care-l trăieşte.
Şocate de cele auzite, femeile au anunţat imediat reprezentanţii DGASPC Bihor.
Până să ajungă sub protecţia autorităţilor, fata a mai trecut şi prin alte momente de cumpănă. Când a aflat că cei de la DGASPC vor să ia minora, tatăl a urcat-o într-un taxi şi a încercat să scape cu fuga. Nu înainte de a-i ameninţa cu moartea pe angajaţii de la Protecţia Copilului.
Pe fir au intrat şi poliţiştii care după câteva ore de căutări au dat de urma fetei. Tatăl a fost arestat pentru 30 de zile, iar victima abuzurilor sale a ajuns într-un centru de ocrotire. Mai departe ancheta a fost preluată de procurori. Detaliile din rechizitoriu sunt şocante.
„Din vara anului 2017, când persoana vătămată avea 11 ani şi până în luna august 2021, inculpatul profitând de
autoritatea pe care o avea asupra fiicei sale minore, a constrâns-o pe aceasta să întreţină cu el, acte sexuale
orale precum şi alte acte de natură sexuală precum mângâieri, săruturi şi atingeri ale organelor genitale. Aceste acte s-ar fi petrecut în camera în care inculpatul locuia împreună cu cei cinci copii minori ai săi.” se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Şocaţi de cele petrecute în oraş, orădenii cer pedepse mai aspre în astfel de cazuri.
Psihologii atrag atenţia că astfel de abuzuri lasă traume adânci.
Potrivit studiilor efectuate, în România, la fiecare 6 ore un copil este abuzat sexual.