Vieţi înghiţite de valuri

Vieţi înghiţite de valuri

S-au derulat clipe dramatice seara trecută pe litoral. Un bărbat a murit, iar un altul a fost salvat în ultima clipa de salvamari, după ce au intrat în apă şi au fost traşi în larg de valuri şi curenţi. Intervenţiile au avut loc la Venus şi Jupiter, staţiuni unde, de două zile, este arborat steagul roşu, iar scăldatul este interzis. Grav este că bărbatul care şi-a pierdut viaţa fusese atenţionat toată ziua să nu intre în mare. Vă avertizăm că urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

Bărbatul scos din valuri a asteptat toată ziua ca salvamarii sa se retragă din serviciu şi apoi a intrat în apă. In timpul zilei fusese avertizat în nenumărate rânduri sa nu între în apa pentru ca valurile erau foarte mari, iar curentii puternici. Când a văzut ca nu mai e nimeni în foişoare,  s-a aventurat în larg. A fost dus de curenţi în zona digului aproape de stabilopozi.
Turistii care se plimbau prin zona l-au vazut si au sunat la 112. Între timp au venit de acasă şi salvamarii. Unul dintre ei a încercat sa îl scoată printre stabilopozi însă nu a reuşit asa ca un alt salvator a ieşit cu skijetul pe mare. 
Medicii sositi la faţa locului au început imediat manevrele de resuscitare însă din păcate fără niciun rezultat. 
 
Şi la Venus salvatorii au intervenit şi au scos din valuri un barbat care intrase în apa tot după terminarea programului. Din fericire turistul a fost scos conştient şi a fost transportat la spital în stare stabila. 21 de oameni au murit inecati de la începutul sezonului iar unul este încă dat dispărut .

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt