Zeci de mii de susţinători ai opoziţiei s-au adunat joi în faţa Parlamentului polonez pentru a protesta faţă de numirile făcute de noul guvern în mass-media de stat şi faţă de încarcerarea a doi foşti miniştri condamnaţi pentru abuz de putere, relatează Reuters.
Mitingul reflectă tensiunile tot mai mari din ţară, în condiţiile în care noul guvern de coaliţie pro-UE condus de Donald Tusk încearcă să anuleze politicile administraţiei anterioare a partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS).
De asemenea, protestele au avut loc în contextul în care preşedintele Andrzej Duda, un aliat al PiS, a declarat joi că a demarat procedurile de graţiere a celor doi miniştri din ultimul guvern care au fost încarceraţi săptămâna aceasta pentru abuz de putere, intensificând astfel propriul său conflict cu noul guvern.
"Trebuie să câştigăm această mare bătălie pentru o Polonie suverană şi independentă", a declarat în faţa mulţimii liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski.
O mare de steaguri poloneze în roşu şi alb se întindea dinspre Parlament, printre pancarte cu sloganuri precum "Tusk= coloana a 5-a" şi "Am supravieţuit ruşilor, vom supravieţui lui Tusk". Unii au scandat numele lui Duda şi "Vom învinge!".
Agenţia de ştiri de stat PAP a citat Primăria din Varşovia care a estimat numărul de persoane la aproximativ 35.000, în timp ce un purtător de cuvânt al PiS a estimat cifra la aproape 200.000.
Protestatarii au ascultat discursurile parlamentarilor PiS înainte de a porni în marş spre sediul televiziunii de stat. Noul guvern a schimbat conducerea presei de stat, în ceea ce spune că este o încercare de a restabili echilibrul în mass-media, care au devenit platforme pentru propaganda PiS în timpul celor opt ani de guvernare ai partidului.
Canalul de ştiri TVP Info, care l-a supus pe fostul preşedinte al Consiliului European, Tusk, la atacuri neîncetate de la revenirea sa în politica internă în 2021, a fost scos din emisie înainte de a reveni într-un format mult modificat.
"Cum pot oamenii să taie semnalul TV, fiecare are dreptul să aleagă ce vrea", a declarat Ela, în vârstă de 60 de ani, care a refuzat să îşi dea numele complet. "În plus, oamenii au fost arestaţi... Sunt îngrozită de ceea ce se întâmplă, de aceea am venit aici", a declarat femeia.
Fostul guvern PiS a introdus reforme despre care criticii spun că au subminat independenţa instanţelor şi au aruncat sistemul judiciar în haos.
Noul guvern al lui Tusk încearcă să anuleze aceste reforme pentru a debloca fonduri de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană le-a îngheţat ca reacţie la politicile ultimului guvern.
O SAGA POLITICĂ ŞI JUDICIARĂ
Anunţul lui Duda că îi va graţia pe cei doi foşti miniştri a fost cea mai recentă întorsătură de situaţie într-o saga care a lăsat ţara în agitaţie politică de când puterea a trecut la coaliţia lui Tusk, după alegerile din octombrie.
Fostul ministru de interne Mariusz Kaminski şi adjunctul său, Maciej Wasik, au fost arestaţi marţi, într-un raid spectaculos chiar în palatul prezidenţial, şi au fost duşi la închisoare, unde cei doi politicieni au anunţat că au început o grevă a foamei, considerându-se deţinuţi politic.
După arestări, preşedintele Duda a declarat că este indignat şi că "nu va avea linişte" până când Kaminski şi Wasik nu vor fi eliberaţi. "Am decis să iniţiez procedura de graţiere", a anunţat preşedintele joi, într-o conferinţă de presă. El a precizat că a solicitat procurorului general să suspende pedepsele celor doi.
Un membru al cabinetului lui Tusk a declarat că guvernul nu va sta în calea niciunui demers legal de graţiere a celor doi. "Instanţele decid, iar astfel de condamnaţi nu sunt diferiţi de mii de alţi condamnaţi în fiecare lună în Polonia", a declarat pentru Reuters Tomasz Siemoniak, care este şi coordonatorul serviciilor speciale poloneze. "Dacă sunt graţiaţi în mod legal, bineînţeles că nimeni nu se va opune", a precizat el.
Este a doua oară când Duda a cerut graţierea celor doi în acelaşi caz. Kaminski şi Wasik au fost condamnaţi pentru prima dată pentru abuz de putere în 2015 pentru că au permis agenţilor aflaţi sub comanda primului să folosească tehnici-capcană într-o anchetă. Aceştia au negat fapta şi au fost graţiaţi de Duda, ceea ce le-a permis să ocupe posturi guvernamentale. În acel caz, legiştii au pus la îndoială faptul că Duda avea puterea de a-l graţia pe Kaminski înainte ca o curte de apel să emită o decizie finală.
Anul trecut, după ce Tusk a venit la putere, Curtea Supremă a declarat că acest caz ar trebui redeschis, iar Kaminski şi Wasik au fost condamnaţi de o instanţă inferioară, în decembrie, la doi ani de închisoare. Aceştia nu au fost trimişi imediat la închisoare, deoarece a avut loc o nouă dispută juridică pentru a se stabili dacă şi-au pierdut imunitatea în faţa urmăririi penale în calitate de membri ai parlamentului.