Invitat la emisiunea „România politică”, difuzată de Prima News, Vlad Gheorghe a vorbit despre nevoia unei implicări mai mari în viaţa politică şi civică, în contextul discuţiilor privind o posibilă alianţă reformistă în jurul lui Ilie Bolojan.
Consilierul onorific al premierului demis, Vlad Gheorghe, a susţinut că România are nevoie de o implicare mai mare din partea oamenilor care până acum au ales să stea departe de viaţa publică, pe fondul neîncrederii în partidele tradiţionale şi în capacitatea acestora de a se reforma. Potrivit acestuia, există numeroşi profesionişti care ar putea contribui la schimbarea clasei politice actuale.
„România are nevoie de aceşti oameni, care au ceva de spus în domeniile lor, dar care au stat departe de politică şi de implicarea civică”, a afirmat Vlad Gheorghe.
Acesta consideră că multe dintre organizaţiile politice existente nu au reuşit să se reformeze din interior, ceea ce a dus la dezamăgirea unei părţi importante a societăţii şi la retragerea multor profesionişti din spaţiul public.
Potrivit lui Vlad Gheorghe, actualul context politic ar putea reprezenta o oportunitate pentru atragerea unor oameni noi în zona civică şi politică, în special a celor care până acum au refuzat să se implice din lipsă de încredere în partidele existente.






