Un robotaxi Waymo a rămas blocat într-un sens giratoriu, începând să se învârtă singur de 37 de ori. În interior nu erau pasageri, scrie Profit.ro.
Aceasta nu este nici pe departe prima dată când un vehicul Waymo prezintă un comportament ciudat. Un I-Pace fără şofer a condus pe banda de sens opus a unei străzi din San Francisco pentru a evita un grup de monociclişti, în aprilie.
de asemenea, o parte din flota companiei a început să claxoneze în timp ce staţionează într-o parcare, în august, conform Yahoo News.
VIDEO POATE FI VĂZUT AICI
Waymo, compania de maşini autonome a Google, a deschis recent accesul la serviciul de robotaxi pentru oricine, pe o arie de 80 de mile (128 km) pătrate între Los Angeles şi Santa Monica.
Compania spune că avea pe lista de aşteptare în jur de 300.000 de oameni, conform Forbes.
În august, compania a anunţat a şasea generaţie de maşini autonome pe care le va pune la dispoziţia clienţilor din SUA. Noile robotaxi vor fi mai ieftine, pentru că vor avea mai puţine camere şi senzori, dar vor avea capacităţi de rulare automomă mai mari.
Compania de mobilitate autonomă a Alphabet (Google) a prezentat a şasea generaţie de vehicule pe care le va introduce în reţeaua robotaxi în acest an, cu performanţe mult mai bune şi „la o fracţiune de cost”. Noile maşini vor folosi hardware-ul Waymo, dar pe o platformă oferită de chinezii de la Geely, care au încheiat un contract cu compania americană pentru livrarea de maşini Zeekr. Chiar dacă anunţul Waymo nu face referire la brandul chinez, fotografia oficială are marca Zeekr pe caroserie.
„Am redus semnificativ costul sistemului nostru de a şasea generaţie, oferind şi mai multă rezoluţie, rază de acţiune, putere de calcul şi permiţând mai multe capabilităţi” anunţă Waymo, fără să precizeze marca maşinilor pe care va fi implementat noua tehnologie.
Arhitectura hardware de control de pe noile maşini se bazează pe 13 camere, 4 lidar, 6 radar şi o serie de receptoare audio externe (EAR), o reducere substanţială faţă de generaţia aflată în trafic în prezent, care foloseşte nu mai puţin de 29 de camere pentru a prelua informaţii despre traficul şi obiectele de pe traseu. Noile camere şi senzorii ce se vor regăsi pe maşini vor crea câmpuri de vedere suprapuse, în jurul vehiculului, până la 500 de metri distanţă, zi şi noapte şi într-o gamă extinsă de condiţii meteorologice. Vor fi menţinuţi senzorii lidar şi radar, pentru a construi imagini complementare şi suprapuse din jurul maşinii şi pentru a asigura redundanţa necesară într-un sistem de rulare autonomă.
Printre noutăţi se numără şi optimizarea sistemului, de exemplu prin schimbarea componentelor de detectare în funcţie de mediul de operare sau pentru reglarea curăţării senzorului în climatele care au nevoie de astfel de operaţiuni.
Waymo spune că poate oferi servicii de mobilitate în orice condiţii, de la căldura extremă, ceaţă, ploaie şi grindină sau în condiţii foarte reci. Sistemul a fost testat pe drumuri publice, pe drumuri închise şi în condiţii de simulare, pe milioane de kilometri.
Compania Waymo realizează în prezent peste 50.000 de curse săptămânal, în mai multe oraşe din SUA, cu vehiculele fără şofer care oferă curse de tip robotaxi clienţilor care comandă din aplicaţie, similar cu o cursă Uber.