Şeful de campanie al PSD-ului, Mihai Tudose, nu crede că ar fi o soluţie bună un eventual sprijin al socialiştilor pentru Nicolae Ciucă la funcţia de preşedinte al României în schimbul nominalizării unui premier de la PSD.
Invitat în cadrul emisiunii Insider politic, Tudose spune că a venit timpul ca România să aibă un preşedinte de stânga, fapt confirmat statistic şi de... ”regula ruletei”.
”Istoria ultimilor ani ne-a arătat că în politică e posibil aproape orice. Eu personal nu cred că este cea mai bună soluţie. În primul rând nu e cea mai bună soluţie să fie din nou un preşedinte de dreapta. Că alternanţa îşi are şi ea rolul ei în viaţă. Apoi, cred că cea mai bună soluţie e să fie domnul Ciolacu. Dar mai e cale lungă până în noiembrie.
Şi vă dau un citat din Winston Churchill: şapte zile în politică e o eternitate. Staţi să vedem dacă mai e preşedinte la PNL până în decembrie. E şi asta o variantă, dar aş prefera-o pe cealaltă. Nu vă mai dau un citat, vă dau o regulă din statistică: seria de intermitenţă e mai mare decât seria de culoare. Regula ruletei, da? Este clar că trebuie să se mai schimbe ceva că n-am devenit noi o ţară de dreapta. Culmea e că politicile necesare în România sunt politici de stânga pe protecţie socială, pe creşterea nivelului de trai”, a declarat Tudose.
Liderul pesedist mai spune că sunt şanse foarte mari ca viitoare coaliţie de guvernare să fie formată tot din PSD şi PNL.
”Sunt 90 spre 99 la sută şanse ca viitoare alianţă la guvernare să fie formată tot din PSD şi PNL, asta spune matematica, astea sunt calculele”, a spus Tudose.