Într-o acţiune surprinzătoare care a dus naţiunea într-o stare de criză, preşedintele Coreei de Sud a declarat aseară legea marţială, doar pentru a reveni asupra deciziei şase ore mai târziu. Decizia sa a determinat trupele să încercuiască Parlamentul înainte ca deputaţii să voteze pentru ridicarea acesteia. Acum, preşedintele ţării este îndemnat de opoziţie să demisioneze.
Asta se întâmpla marţi seara în Coreea de Sud după ce preşedintele ţării a impus brusc ordinul legii marţiale. Totul pentru a elimina „forţele comuniste” din opoziţia parlamentară, despre care liderul sud-coreean a spus că ar fi simpatizanţi ai Coreei de Nord. Imediat după anunţ, ţara a fost aruncată în haos. Capitala a fost împânzită de soldaţi, elicoptere şi tancuri. Activităţile politice au fost interzise, iar presa a fost plasată sub supravegherea Guvernului. Nu a durat mult până când sute de oameni, printre care şi jurnalişti, au ieşit pe străzi şi au luat cu asalt parlamentul de la Seul pentru a cere ridicarea legii marţiale. Întreaga ţară era, la acea oră, în stare de şoc.
Haosul a durat şase ore! Târziu în noapte preşedintele Coreei de Sud a revenit asupra deciziei şi anunţat că ridică ordinul de lege marţială.
YOON SUK YEOL, preşedintele Coreei de Sud: "În urma solicitării Adunării Naţionale de a ridica starea de urgenţă, trupele aflate sub această măsură au fost retrase. Voi accepta cererea Adunării Naţionale şi voi ridica starea de urgenţă printr-o şedinţă de guvern."
Acum, partidele de opoziţie au depus o moţiune de cenzură pentru a-l demite pe preşedintele Yoon. Presa locală scrie că haosul a izbucnit în contextul în care partidul aflat la guvernare şi opoziţia se confruntă intens în Parlament pentru bugetul anului următor. Mai mult, preşedintele, aflat la conducere din 2022, este implicat şi el în diverse scandaluri, în special unul referitor la soţia sa, care este acuzată de corupţie şi trafic de influenţă.
watching the citizens of South Korea revolt against martial law is so badass this woman is a legendpic.twitter.com/TZgUqtrhPt
— Omni ☕️ (@InfernoOmni) December 3, 2024