VIDEO. Soarele, prietenul organismului. Razele lui ne binedispun şi ne întăresc organismul

VIDEO. Soarele, prietenul organismului. Razele lui ne binedispun şi ne întăresc organismul

Chiar dacă expunerea la soare nu este tocmai recomandată de medici, mai ales la orele prânzului, razele solare au efecte terapeutice puternice pentru organism. Atât în plan psiho-emoţional cât şi fizic, soarele poate fi considerat un aliat al corpului nostru.

În plan psiho-emoţional, soarele ne ajută să gândim pozitiv şi să trecem mai uşor peste problemele pe care le întâmpină. De asemenea, razele lui ne pot întări imunitatea.

„Soarele ne dă o bună dispoziţie, înlătură melancolia şi tristeţea pentru că stimulează  secreţia de serotonină. După aceea favorizează activarea vitaminei D la nivelul pielii, ne creşte şi imunitatea. Calmează durerile articulare” susţine dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, competenţă în apifitoterapie.

De asemenea, razele soarelui ne ajută să căpătăm o piele frumoasă atunci când ne bronzăm. Pentru a obţine însă bronzul perfect, este necesar să ne expunem la soare la orele dimineţii sau spre seară, pentru a preveni arsurile. De asemenea, este necesar să folosim cremele cu factor de protecţie solară.

„Mai mult, la nivelul pielii, folosit cu măsură ne dă acea tentă de piele bronzată, frumoasă, sănătoasă. Evident trebuie să ne expunem la soare treptat pentru bronz şi doar cu creme de protecţie solară” mai spune dr. Ruxandra Constantina.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt