VIDEO şi FOTO - A cincea înscăunare a lui Vladimir Putin în fruntea Federaţiei Ruse

VIDEO şi FOTO - A cincea înscăunare a lui Vladimir Putin în fruntea Federaţiei Ruse

Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcut aluzie la războiul din Ucraina, dând asigurări că ţara va trece „cu onoare” prin această perioadă „grea, de etapă” şi îşi va păstra tradiţiile şi valorile.

UPDATE - Vladimir Putin a început prin a mulţumi pentru încredere şi sprijin cetăţenilor ruşi din toate regiunile ţării.

El a numit prioritatea-cheie pentru Rusia păstrarea poporului, păstrarea valorilor şi a tradiţiilor străvechi.

Rusia este gata să consolideze bunele relaţii cu toate ţările, cu majoritatea mondială, a proclamat Vladimir Putin. Dar înainte de aceasta, s-a declarat încrezător că Rusia va trece „cu onoare” prin ceea ce a numit „perioada dificilă, de etapă” şi va deveni mai puternică.

 

Federaţia Rusă însăşi şi numai ea îşi va determina propria soartă, a punctat liderul de la Kremlin.

Zorkin i-a înmânat lui Putin simbolurile puterii prezidenţiale, inclusiv medalia prezidenţială - o cruce de aur a Sfântului Gheorghe cu imaginea stemei Federaţiei Ruse şi motto-ul "Serviciu, Onoare şi Glorie" pe un lanţ de aur.A fost intonat imnul Federaţiei Ruse, iar invitaţii au apaludat, iar Putin şi-a început alocuţiunea.

Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă a avut loc la Kremlin la ora prânzului, relatează agenţia TASS.

UPDATE - Vladimir Putin depune jurământul cu mâna pe Constituţie

 

UPDATE - Vladimir Putin a intrat în sala de ceremonii, fiind primit cu aplauze, iar în drumul către pupitru s-a oprit de câteva ori şi a dat mâna cu invitaţi

UPDATE - Vladimir Putin a intrat în Kremlin şi a urcat aparent vioi cele câteva zeci de scări din holul principal.

UPDATE - Vladimir Putin a ieşit cu o umbrelă din clădirea unde are biroul, a coborât scările şi s-a suit în limuzină pentru a merge în palatul unde are loc ceremonia:

UPDATE - Imaginile transmise în direct de presa de stat rusă cu pregătirile pentru ceremonie arată că la Moscova vremea este urâtă şi este lapoviţă, deşi se văd tufe de liliac înflorite.

Invitaţii sunt prezenţi deja în sala de ceremonii, iar printre ei imaginile i-au arătat pe Serghei Lavrov, Serghei Şoigu, patriarhul Kirill, dar şi Ramzan Kadîrov, liderul cecen.

În timpul ceremoniei, Putin va depune jurământul de învestitură, înainte de a rosti un scurt discurs către naţiune. Discursul din acest an are loc cu două zile înainte de aniversarea victoriei sovietice asupra Germaniei naziste, pe 9 mai, a cărei celebrare este o piatră de temelie a politicii de putere a lui Putin, care susţine că luptă împotriva "neonaziştilor" în Ucraina.

Învestirea coincide cu o situaţie mai favorabilă pe front pentru armata rusă, care a suferit eşecuri umilitoare în primăvara şi toamna anului 2022, în primele luni ale atacului său pe scară largă asupra Kievului. În ultimele săptămâni, asalturile ruseşti în estul Ucrainei au crescut în intensitate şi au dus la cucerirea treptată a mai multor localităţi, în special în jurul oraşului-cheie Avdiyevka, cucerit la mijlocul lunii februarie.

În centrul Moscovei, numeroase bariere au fost ridicate de-a lungul principalelor artere de circulaţie în vederea pregătirii învestirii şi a paradei militare de la 9 Mai.

Învestirea lui Putin este o ceremonie pe care Ucraina a denunţat-o ca fiind o parodie de democraţie. Luni, diplomaţi ucraineni au declarat că această ceremonie este menită să dea "o iluzie de legalitate" continuării domniei lui Putin, care, potrivit Kievului, a transformat Rusia "într-un stat agresor" şi regimul actual "într-o dictatură".

 

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Învestirea prezidenţială este o procedură solemnă prin care şeful statului îşi preia oficial prerogativele şi depune jurământul pe Constituţie. Putin a depus acest jurământ de patru ori.

Şi dacă în 2000, 52,94% dintre ruşi au votat pentru candidatul Putin, pe atunci în vârstă de 47 de ani, în 2004 au fost deja 71,31%, în 2012 - 63,6%, în 2018 - 76,7%, iar la alegerile din martie anul acesta, Putin, care acum are 71 de ani, a primit 87,28% din voturile populare, un record.

Ceremonia specială de învestire a preşedintelui Rusiei a fost stabilită în 1996, când primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, îşi prelua pentru a doua oară cea mai înaltă funcţie din stat. Ritualul a suferit modificări minore de atunci, dar punctele sale principale au rămas.

Secretarul de presă al şefului statului, Dmitri Peskov, a declarat că ceremonia de marţi de inagurare a noului mandat prezidenţial va urma protocolul stabilit, dar cu "anumite nuanţe". Kremlinul nu a precizat însă care sunt acestea. 

CE SE ÎNTÂMPLĂ LA CEREMONIE

Scenariul tradiţional presupune ca preşedintele să meargă de la biroul său din prima clădire a Kremlinului către Marele Palat al Kremlinului (BKD) pentru ceremonie. Acolo, el urmează să meargă pe jos prin mai multe săli - Sfântul Gheorghe şi Alexandru până la Sfântul Andrei, unde va depune jurământul de învestitură. Apoi, şeful statului pleacă prin Porticul Roşu al BKD spre Piaţa Sobornaia, unde Regimentul prezidenţial va defila solemn în faţa comandantului suprem în funcţie.

În momentul în care Putin ajunge la BKD, totul ar trebui să fie deja pregătit: invitaţii îşi vor ocupa locurile, iar port-drapelul Gărzii de Onoare va aduce drapelul de stat al Rusiei şi drapelul preşedintelui Federaţiei Ruse (imaginea unui vultur cu două capete pe fond tricolor), urmate de Emblema preşedintelui Federaţiei Ruse şi de Constituţie, pe care Putin va ţine mâna în timp ce depune jurământul de învestitură.

Marţi, Palatul Kremlinului va fi închis pentru turişti, iar accesul se va face doar pe bază de invitaţie.

Câteva mii de invitaţi sunt aşteptaţi să asiste la ceremonia de inaugurare de la Kremlin: reprezentanţi ai puterii executive, legislative şi judiciare, ai guvernului rus, ai Consiliului Federaţiei, ai Dumei de Stat, ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai guvernatorilor. Kremlinul invită, de asemenea, reprezentanţi ai principalelor confesiuni, deţinători ai Ordinului Sfântului Apostol Andrei, Eroi ai Rusiei, deţinători ai Ordinului "Pentru Meritul Patriei", şefi de misiuni diplomatice, reprezentanţi ai organizaţiilor publice, cercuri de afaceri, generali, personalităţi din domeniul ştiinţei, culturii, sportului, jurnalişti. În invitaţiile de denumire se specifică "forma de ţinută - stil oficial de afaceri (bărbaţi - costum închis, femei - rochie/ costum de lungime normală) sau uniformă militară de ceremonie".

Afla mai multe despreputininvestireceremonie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt