Îmbătrânirea corpului este un proces natural. Procesul aduce însă schimbări semnificative în organism, mai ales în cazul femeilor. Multe dintre ele încearcă să amâne modificările prin tehnicile de înfrumuseţare.
„Cu aproximativ 10 ani înainte de momentul menopauzei începe un deficit în balanţa hormonală. Se zice că în jurul vârstei de 40 de ani, doamnele observă că pielea este mai subţire la nivelul feţei, apar ridurile fine, linia mandibulară nu mai este la fel de bine conturată. Apare bărbia dublă” explică dr. Nicoleta Ferariu, medic specialist chirurgie estetică, plastică şi microchirurgie reparatorie.
Un alt efect al intrării la menopauză îl reprezintă acumularea de grăsime în anumite zone ale corpului.
„Apar cearcănele care ne supără, acumulări de grăsime în anumite zone. Dacă vorbim de acumulările de grăsime şi de excesul de piele, abdomenul şi talia sunt cele care suferă cel mai mult. Şi doamnele sunt nemulţumite că apare acea senzaţie de îngroşare şi nu mai este acel abdomen suplu şi tonifiat din tinereţe” mai spune dr. Nicoleta Ferariu, medic specialist chirurgie estetică, plastică şi microchirurgie reparatorie.