VIDEO. Reuters: Un comandant al Gărzilor Revoluţiei iraniene a fost ucis într-un atac israelian asupra consulatului din Damasc

VIDEO. Reuters: Un comandant al Gărzilor Revoluţiei iraniene a fost ucis într-un atac israelian asupra consulatului din Damasc

Avioane de război israeliene au lovit luni consulatul iranian din Damasc, iar o sursă de securitate libaneză a declarat pentru Reuters că un comandant de rang înalt al Corpului Gardienilor Revoluţiei iraniene, Mohammad Reza Zahedi, a fost ucis în atac, relatează Reuters, citat de News.ro

Reporterii Reuters aflaţi la faţa locului în cartierul Mezzeh din capitala siriană au văzut fumul care se ridica din dărâmăturile unei clădiri care fusese distrusă şi vehicule de urgenţă parcate afară.

"Nu comentăm relatările din presa străină", a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Televiziunea de stat siriană a confirmat că sediul consulatului a fost atacat.

Anterior, presa iraniană a relatat că o clădire din apropierea ambasadei a fost lovită, iar o agenţie de ştiri iraniană a afirmat că ţinta a fost consulatul şi reşedinţa ambasadorului.

De la atacul asupra Israelului din 7 octombrie al grupării palestiniene Hamas, susţinută de Iran, Israelul a intensificat atacurile aeriene în Siria împotriva miliţiei libaneze Hezbollah, susţinută de Iran, şi a Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran (IRGC), ambele susţinând guvernul preşedintelui Bashar al-Assad.

Afla mai multe despresiriaisraeliran
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt